Plăţi amânate, primarii aşteaptă rectificarea bugetară

Veste bună pentru primarii care se plâng că nu o duc deloc bine cu banii. O rectificare bugetară se va face în această vară. Primarul din Negomir a aflat că banii de la Guvern ar putea veni în luna iulie. Mulţi edili spun că au ajuns la fundul sacului şi doar o rectificare ar putea debloca situaţia.

Primarul Tudor Oiţă, din Negomir, susţine că şi-a făcut deja un calcul al banilor care i-ar reveni în urma rectificării bugetare. Momentan, nu are probleme cu cheltuielile de funcţionare, însă are proiecte ce trebuie finanţate. „Am vorbit cu doamna Gabriela Popescu, şef serviciu în cadrul Ministerului Finanţelor. Nu a primit nicio reglementare. Eu figurez cu o aproape 900 de mii de lei, partea de TVA pe care trebuia s-o primesc de la buget. Doamna spunea că nu ar trebui să fie vreo problemă să nu fie această rectificare. Sunt multe primării care nu au primit cote din TVA. Excedentul a fost compus din multe fonduri europene. Doamna Popescu mi-a dat asigurări că se va face rectificarea, dar nu mai devreme de luna iulie”, a declarat primarul Tudor Oiţă.

Banii pentru salarii mai ajung două luni, spune primarul. El a amânat plata unor facturi ca să nu lase angajaţii fără bani. „Eu am avut noroc cu acei bani de la Consiliul Judeţean care vin pe investiţii. Am avut cu ce să ne ocupăm de partea de investiţii, reuşim să ne mai descurcăm pe partea aceasta. Am pus presiuni să încasăm şi taxele şi impozitele. Am încasat aproape 300 de mii de lei, mult mai mult faţă de anii trecuţi. Încercăm să dăm salariile până în iunie, iulie. Am mai amânat şi o parte din constructori, au zis că nu ne dau în judecată şi ne mai lasă”, afirmă edilul din Negomir.

La ultima rectificare, în Negomir nu a ajuns niciun leu. Primarul speră să vină de data aceasta o sumă suficientă. „Fără această rectificare, nu putem să ne descurcăm. Sunt banii cuveniţi comunei mele. Cetăţenii mei  nu trebuie să sufere din această cauză. Dau exemplu comunele din apropiere. Primarii din Bolboşi şi Borăscu au primit sume din TVA, câte 700-800 de mii de lei şi suntem comune de acelaşi grad. Comuna Negomir a primit zero”, a mai spus Oiţă.

Vizualizări: 716

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: