Pîrvulescu (FNME): Dacă stăteau o lună în șomaj tehnic, se diminua la jumătate salariul

Șomajul tehnic e sabie cu două tăișuri pentru angajații Complexului Energetic Oltenia. Sunt protejați de riscul de îmbolnăvire, dar veniturile lor va scădea dramatic, spune liderul Federației Naționale Mine Energie. În fiecare lună, se face economie de 50% din fondul de salarii, a mai adăugat Dumitru Pîrvulescu.

Până pe 7 iunie, toți angajații companiei vor fi în șomaj tehnic, prin rotație. “E bine că s-a înțeles și s-au împărțit salariații în două astfel încât să nu resimtă toți pe o perioadă mai lungă. Dacă stăteau o lună în șomaj tehnic, cu cei 75%, efectiv salariul lor se diminua la jumătate. Foarte multe avantaje salariații le au prin sporurile legate de condițiile de muncă pe care le au: spor de producție, de noapte, pericol, sâmbete, duminici și, implicit, veniturile scad dramatic. Oamenii au înțeles, dar situația este foarte delicată”, a declarat liderul FNME, Dumitru Pîrvulescu.

Angajații vor pierde câteva mii de lei cât stau acasă, după calculele făcute de Pîrvulescu. Compania energetică va face economii serioase cu salariații în șomaj tehnic, a mai spus Dumitru Pîrvulescu, la Tele3: „Compania s-a dimensionat la ce produce. În momentul în care mai mult de jumătate din colegi sunt în șomaj tehnic, în fiecare lună se face economie de mai mult de 50% din fondul de salarii și din cheltuielile adiacente. Nu mai plătim alte servicii, alte produse. Chiar dacă ai pe hârtie, niște bani, în realitate poate iei jumătate că așa e soarta în șomaj tehnic prin rotație. Angajații și-au făcut și ei niște calcule. Vor avea cu câteva mii de lei mai puțin, din păcate. Vor trece pe sistem de subzistență, ca în agricultură”.

Vizualizări: 5,415

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: