Peșteră descoperită pe versantul unui munte din Gorj, în pericol. Bătălie pentru Peștera Speranței 

O peșteră cu o lungime de cel puțin 30 de metri a fost descoperită pe versantul muntelui din satul Gureni, comuna Peștișani, acolo unde un om de afaceri vrea să deschisă o carieră de calcar.

Chiar președintele Comisiei de Patrimoniu Speologic din cadrul Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor și cercetător științific al Institutului Național de Speologie ,,Emil Racoviță“ al Academiei Române a venit în urmă cu câteva zile la Peștișani pentru a observa noua peșteră, unde s-a găsit o specie de liliac protejată prin lege. 

„Am avut marea plăcere sa ne fie alături în confirmarea celor semnalate de cetățeni, domnul Marius Vlaicu - Președintele Comisiei de Patrimoniu Speologic din cadrul Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor și  cercetător științific al Institutului Național de Speologie ”Emil Racoviță“ al Academiei Romane. 

Domnul cercetător, împreună cu vicepreședintele Fundației Valea Bistriței - Cătălin Schiopu, s-au deplasat în zona în care a fost descoperită de către localnici „Peștera Speranței" (nume atribuit de Fundația Valea Bistriței). Pe toată durata lucrărilor de cercetare efectuate de domnul cercetător a participat și domnul Carlaonț Silviu - proprietarul terenului pe suprafața căruia a fost semnalată prezența peșterii.

Lucrările de cartografiere efectuate de domnul cercetător s-au desfășurat normal, domnul Carlaonț Silviu fiind de acord cu accesul în peștera.

Din primele cercetări a rezultat că Peștera Speranței se află în perimetrul de licența al viitoarei cariere de calcar, lungimea peșterii este de aproximativ 30 metri, iar în aceasta hibernează specia - Liliacul mic cu potcoava - specie strict protejată, conform concluziilor raportului nr. 075 din 21.11.2022 întocmit de Asociația Centrul pentru Cercetarea și Conservarea Liliecilor cu sediul în Cluj Napoca. În plus, în peșteră au fost descoperite oseminte de felină, cel mai probabil pisică sălbatică“, au transmis reprezentanții Fundației Valea Bistriței. 

Omul de afaceri Silviu Carlaonț, care deține acest versant muntos, dorea să facă aici o carieră de calcar, deși caselor sătenilor din Gureni se află la aproximativ 150 de metri. Mai mult decât atât, Agenția pentru Protecția Mediului a eliberat acord de mediu pentru deschiderea acestei cariere de calcar, cu toate că viața localnicilor ar fi fost grav afectată. 

„Este un prim pas spre un dialog constructiv în care protecția mediului trebuie sa primeze în fata proiectelor distructive.

Consider ca domnul Carlaonț Silviu - proprietarul terenurilor va înțelege ca pe terenul dumnealui a fost descoperită o „comoară de neprețuit - Peștera Speranței" pe care, de mâine trebuie să o protejeze la fel cum o protejează și Fundația Valea Bistriței", precizează Cătălin Șchiopu, vicepreședintele Fundației Valea Bistriței, care a contestat în instanța de judecată emiterea acordului de mediu.

foto: Costel Postelnicu

Galerie foto


Vizualizări: 4,287

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: