Paraschiv, decisiv pentru calificarea în sferturile Cupei

Golgheterul U21 al Ligii 2 era să fie pierdut de ACS Viitorul  în această iarnă, fiind dorit de mai multe echipe din Liga 1. Acesta nu a plecat însă de la echipa lui Flavius Stoican şi a marcat golul decisiv pentru calificarea în sferturile Cupei României.

ACS Viitorul Târgu Jiu s-a calificat în sferturile Cupei României după ce a eliminat miercuri prim-divizionara Gaz Metan Mediaș, pe care a învins-o cu 1-0 în faza optimilor. Cu același scor trecuse anul trecut, pe același stadion, și de Campionii FC Argeș, altă echipă de primă ligă, în faza 16-imilor.

Unicul gol al meciului de la Târgu Jiu a fost reușit de atacantul Daniel Paraschiv, chiar golgheterul echipei ACS Viitorul din acest sezon. Vârful s-a aflat la locul potrivit, în momentul potrivit, în urma unei faze create de Dragu și Cioiu. Faza se întâmpla în minutul 15 și, în ciuda faptului că până la final a mai fost mult de jucat, scorul nu s-a mai modificat. ”Am demonstrat sezonul ăsta că, într-adevăr, cupa este o competiție a surprizelor. Nu suntem singura echipă din Liga a 2-a calificată în sferturi dar am demonstrat că prin ambiție și dăruire putem să batem pe aproape oricine. Am bătut deja două echipe de Liga 1 și ne uităm cu încredere la parcursul nostru. Nu ne-a fost teamă de ei, chiar deloc. Am respectat adversarul, o echipă care pleca favorită, însă noi ne-am făcut jocul, chiar dacă a fost acest mic handicap că ei sunt în plin campionat. Am reușit să ne mobilizăm și să facem un meci foarte bun, după părerea mea”, a spus Daniel Paraschiv la finalul jocului, pentru DigiSport.

Echipa lui Flavius Stoican se alătură altor echipe din Liga 2 calificate în sferturile Cupei României, Petrolul (3-0 cu Poli Iași), ”U” Cluj (2-1 cu UTA Arad) și Dunărea Călărași, aceasta din urmă beneficiind de o calificare la ”masa verde” după abandonul celor de la Turris Oltul.

Vizualizări: 462

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: