Pandurii, pe primul loc în Liga 1. Roman s-a ridicat pentru Steaua!
Golul lui Mihai Răduţ a dus Pandurii pe primul loc după prima etapă a noului sezon din Liga 1. Toate celelalte meciuri s-au terminat cu egal, singura învinsă fiind ACS Poli Timişoara. Victoria gorjenilor a fost însă umbrită de accidentarea gravă a lui Mihai Roman, care a fost scos de pe teren cu targa. Jucătorul a avut noroc şi medicii i-au recomandat două zile de repaus. Dacă antrenorul Edi Iordănescu îl convoacă, el ar putea juca la meciul cu Steaua, lucru pe care şi-l doreşte foarte mult. Pe 18 iulie Pandurii joacă cu Steaua pe stadionul din Severin.
Meciul a fost unul plin de evenimente. Sub ochii a circa 12.000 de spectatori, timişorenii au pierdut meciul şi chiar au rămas fără antrenor. De asemenea, Pandurii a luat cele trei puncte, dar golgheterul echipei a fost accidentat.
Singurul gol al meciului a fost înscris de Răduţ, în minutul 54, dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri. În minutul 52, de la ACS Poli a fost eliminat Gabriel Cânu pentru un fault la Mihai Roman. Roman nu a mai putut continua jocul şi a fost înlocuit cu Hora, după care a fost transportat la spital. Edward Iordănescu a precizat că Mihai Roman "are o gaură în muşchi". "Nu prea simţea piciorul şi asta ne-a speriat un pic", a explicat el. "Contează foarte mult că am câştigat cele trei puncte. Cei de la ACS au luptat, însă nu s-a putut mai mult. Îi felicit pe jucătorii mei pentru că s-au organizat excelent. În primul rând pentru că s-au apărat foarte bine", a adăugat Iordănescu.
Al doilea eliminat de la ACS Poli a fost chiar tehnicianul bănăţenilor. După o fază controversată la mijlocul terenului, Dan Alexa a protestat la decizia "centralului" de a lăsa jocul să continue şi a fost trimis în tribune.
Roman vrea să joace la meciul cu Steaua
Transportat de urgenţă de la stadion la spital, chirurgii au intervenit imediat şi i-au pus trei copci pentru a închide rana de la pulpa piciorului stâng. Roman a plecat spre Târgu Jiu alături de colegi, cu autocarul, iar medicii i-au recomandat două zile de repaus. În aceste condiţii, de joi el va intra la pregătire alături de colegi, iar dacă Edi Iordănescu va considera că e pregătit pentru jocul cu Steaua, îl poate trimite pe teren. "M-am speriat foarte rău imediat după lovitură, după ce am văzut sânge şi gaura din picior. Cânu şi-a cerut scuze, zicea că am fost mai rapid decât a apreciat el şi că n-a vrut să mă lovească. Medicii mi-au recomandat câteva zile de pauză şi voi decide împreună cu antrenorul dacă pot să joc sau nu. Vreau foarte mult să fiu pe teren cu Steaua, dar n-aş vrea o agravare a accidentării", a declarat Mihai Roman, pentru digisport.ro.