Milionare în dolari din vaccinări false

Două asistente medicale din New York au câștigat peste un milion de dolari din vaccinarea la chiuvetă.

Banii ar fi fost făcuți din imunizări fictive în doar trei luni, între noiembrie 2021 și ianuarie 2022, potrivit b1.ro

Tarifele pe care le cereau cele două asistente pentru vaccinări fictive erau de 220 de dolari pentru un adult și 85 de dolari pentru un copil.

Cele două asistente medicale din Long Island sunt acuzate de falsificarea cardurilor de vaccinare anti-COVID și totodată, de introducerea unor date false în baza de vaccinare din New York.

Cele două asistente, în vârstă de 49 și 44 de ani, au fost arestate vineri. Procurorii americani susțin că există probe și dovezi potrivit cărora cele două femei ar fi eliberat certificat fals și pentru un detectiv sub acoperire.

„Falsificarea cardurilor de vaccinare Covid-19 și introducerea de informații false în baza de date a statului New York folosită pentru a urmări dosarele de vaccinare pun în pericol sănătatea și bunăstarea celorlalți și subminează eforturile de a încetini răspândirea virusului”, au declarat autoritățile americane, potrivit sursei citate mai sus.

Vizualizări: 7,295

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: