Medicii din centrele de vaccinare, amenințați cu sancțiuni
Peste 1.300 de persoane care sunt incluse în etapa a treia de vaccinare împotriva COVID-19 apar în registrul național de vaccinări, ceea ce înseamnă fie că au sărit rândul, fie că este o eroare, a anunțat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. El a spus că vor fi făcute controale la centrele de vaccinare, că medicii coordonatori ai centrelor unde sunt descoperite astfel de probleme vor fi cercetați disciplinar, iar Guvernul va decide sancțiuni pentru situațiile în care nu este respectată strategia de vaccinare.
Voiculescu a făcut aceste declarații într-o conferință de presă, în care a spus, legat de campania de vaccinare, că sunt lucruri care trebuie îmbunătățite, dar "una peste alta" Comitetul național de coordonare a vaccinării, condus de Valeriu Gheorghiță, "duce lucrurile rezonabil mai departe".
El a precizat că în perioada 15-23 ianuarie în Registrul de vaccinare figurează 1.353 de persoane din etapa a treia.
"Fie este o eroare, fie cineva a cerut peste rând. În momentul acesta avem mai puține doze de vaccin decât avem nevoie și este esențial ca autoritățile să nu rămână pasive la inechități. Trebuie protejați cei vulnerabili", a spus ministrul Sănătății.
Vlad Voiculescu a anunțat că vor fi constituite echipe mixte de control, formate din reprezentanți ai Corpului de control al ministrului și angajați din DSP-uri, și vor fi făcute verificări la centrele de vaccinare, pentru a se stabili care este situația.
El a mai spus că a vorbit cu premierul Florin Cîțu pentru ca Guvernul să introducă sancțiuni pentru cei în măsură să verifice dacă strategia de vaccinare este respectată în centrele de vaccinare: "Există medici coordonatori care vor fi cercetați disciplinar și vor exista sancțiuni adoptate de guvern".