Lumânări la un vernisaj din Chişinău, în memoria lui Traian

Moartea tânărului fotograf gorjean a îndoliat nu doar familia şi prietenii săi, ci şi lumea artistică, trecerea fulgerătoare a lui Traian Dădălău întristându-i inclusiv pe participanţii expoziţiei de fotografie de la Chişinău, la care şi acesta era aşteptat dacă mai era în viaţă. Expoziţia „Acasă la Brâncuşi” a fost inaugurată ieri în capitala Moldovei, vernisajul fiind însoţit de lumânări aprinse în memoria celui care nu va mai ajunge niciodată la o astfel de manifestare.

Chiar dacă artistul gorjean Teodor Dădălău nu a mai găsit puterea necesară pentru a participa la expoziţia pe care urma să o organizeze la Chişinău împreună cu fiul său, gazdele din Moldova au făcut eforturi uriaşe şi nu au renunţat la manifestarea respectivă, ieri având loc vernisajul acesteia, în România lucrările fiind expuse deja în cea mai mare sală existentă la Palatul Parlamentului. Organizată la sala Constantin Brâncuşi a Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova, de către Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, şi instituţia la care artistul își desfășoară activitatea - Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Expoziţia „Acasă la Brâncuşi” a fost organizată la insistenţele gazdelor de peste Prut. Fotografiile au fost preluate de la Târgu Jiu de către organizatori, care au asigurat transportul şi montajul acestora, cel care le-a realizat rămânând acasă pentru a-şi plânge în continuare fiul.

        

Consternare printre artiştii de peste Prut

Vestea morţii lui Traian Dădălău a ajuns până la Chişinău, elevul care luna viitoare ar fi împlinit 18 ani fiind ieri comemorat de participanţii la expoziţia tatălui său. Pe lângă faptul că vernisajul expoziţiei a fost însoţit de lumânări aprinse în memoria sa, participanţii au putut să asculte inclusiv conţinutul scrisorii de adio semnată de Traian, pe care şi cotidianul Pandurul a publicat-o zilele trecute. Textul scrisorii a fost citit participanţilor de către Felicia Savintkaia, decana Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău. Aceasta a avut un mesaj propriu de îmbărbătare inclusiv pentru Teodor Dădălău, artistul gorjean avându-i alături pe toţi colegii săi de peste Prut.

„Doru, cum îi spun prietenii, iar noi suntem mândri că-i suntem prieteni, ar fi trebuit să fie astăzi aici, împreună cu fiul său, Traian, care spunea la Tg.Jiu că-şi dorea foarte mult să treacă Prutul, râul care desparte un neam cu aceeaşi limbă şi aceleaşi tradiţii. Din nefericire, Traian nu-şi va mai putea îndeplini niciodată această dorinţă pentru că viaţa i-a fost curmată acum câteva zile, înainte chiar de a împlini 18 ani. Spun asta pentru că Traian Dădălău, moştenind talentul tatălui, devenise deja un fotograf de excepţie pentru vârsta lui”, a spus Felicia Savintkaia, decana Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, înainte de a da citire textului scrisorii de adio semnată în numele lui Traian Dădălău de prietenii săi.

Vizualizări: 208

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: