Locuri de joacă şi indicatoare rutiere vandalizate la Târgu Jiu. „Îi enervează pe unii!”

Primăria Târgu Jiu se plânge că nu ține pasul cu vandalii. Există locuri de joacă distruse sau indicatoare de circulație furate. Poliția Locală nu reușește să identifice autorii de fiecare dată, iar toate stricăciunile sunt reparate din banii târgujienilor.

Ionuț Jilăveanu, șeful Serviciului de Gospodărire din municipiul Târgu Jiu, a explicat că foarte multe locuri de joacă din oraș sunt distruse. Cei care vandalizează parcurile nu sunt prinși sau amendați pentru că toate faptele s-ar produce, îndeosebi, noaptea. „În zona Plopilor, locul de joacă a fost călcat în picioare de câteva ori. Nu copiii fac asta. E suficient să se întunece, se uită în stânga și în dreapta, nu se vede poliția locală și îl călcăm în picioare. Nu știu de ce se întâmplă asta. Probabil îi enervează pe unii care se întorc de la cluburi”, susține Jilăveanu.

Reparațiile, din buzunarul nostru

Reparațiile se fac, bineînțeles, din bugetul primăriei. Concret, din buzunarul târgujienilor. Și semnele de circulație sunt înlocuite destul de des la Târgu Jiu. „Au fost și furate indicatoare ori țevi îndoite. Sunt multe. Balizele puse pentru delimitarea sensurilor de mers le găsim pe trotuar. Coșurile de gunoi din parcul central le găsim în apă. Dispar coșurile de pe podul Jiului de multe ori. E păcat că se întâmplă astfel de lucruri. Nu poți să pui semnul și să ai omul de pază. Atunci poate nu s-ar mai întâmpla nimic”, a declarat Jilăveanu.

Cu toate acestea, Poliția Locală a aplicat mai multe amenzi celor prinși că distrug obiecte din locurile de joacă ori mobilier stradal. Chiar și operele lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu au căzut pradă vandalilor. Au fost aplicate amenzi și întocmite dosare penale mai multor persoane care au vandalizat capodoperele.

Vizualizări: 798

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: