Lemnele de foc se scumpesc tot mai mult: ”Mă mai și împrumut!”
Noul val de scumpiri în sistemul energetic aduce preţuri mai mari şi la lemnele de foc. În România sunt peste 3,5milioane de locuinţe care sunt dependente de lemne pentru a se încălzi iarna. Astfel, românii sunt nevoiţi să scoată din buzunare sume mult mai mari pentru a depăşi cu bine sezonul rece.
Se găsesc din ce în ce mai greu şi sunt foarte costisitoare. Este vorba despre lemnele de foc. Iarna este aproape, iar românii au început deja să se aprovizioneze cu material lemnos. Situaţia se complică atunci când vine vorba despre preţuri. Spre exemplu, un metru cub de lemn pentru foc a ajuns să coste peste 500 de lei. Oamenii de la sate spun că abia mai reuşesc să îşi cumpere lemnele, pentru a nu îngheţa iarna de frig.
”Lemnele sunt foarte scumpe. M-au costat 50 de milioane de lei vechi toate lemnele, curentul foarte scump. Pensia este mică de tot, nu putem face faţă. Anul asta sunt topenie de scumpe. Din ce în ce, toate se scumpesc”, spune un gorjean.
Nea Ion este unul dintre cei care abia se descurcă din punct de vedere financiar. A făcut chiar şi împrumut pentru a-şi asigura energia termică pe timp de iarnă. ”Până în mai facem focul. Nu ai de unde să le iei, foarte scumpe. Trăim foarte greu. Să mă împrumut undeva să pot să-i dau pe parcurs, altfel nu merge. Acum trebuie să-i dau în două trei rate, mă înţelege omul”, a mai spus bărbatul.
Şi Direcţia Silvică Gorj vinde material lemnos, fiind deja multe cereri înregistrate. ”Odată cu apropierea sezonului rece, populaţia începe sa își procure lemnele de foc într-un ritm foarte rapid. La ora actuală mai avem disponibil pe stoc un volum de 3.600 de metri cubi. Acest volum se modifică pe zi ce trece. Noi exploatăm lemn destinat pentru încălzirea locuinţelor pentru populaţie”, a spus Ovidiu Cârstoc, directorul Direcției Silvică Gorj.
Deţinătorul unui depozit de material lemnos spune că preţul pentru 10 metri cubi de lemn poate depăşi câteva mii de lei. ”Bușteanul este scump şi este din ce în ce mai greu de găsit şi nu este. 450 de lei este un metru cub. Deci pentru o iarnă, un român scoate din buzunar în jur de de 4.500 de lei pentru o familie care se compune din 3-4 persoane”, a spus Ion Gioancă, proprietarul unui depozit.
Situaţia este din ce în ce mai grea, iar oamenii se tem că în ritmul actual vor îngheţa în case de frig.