Jucător din Liga 2, suspendat de club pentru pariuri

SCM Gloria Buzău a suspendat contractul cu jucătorul  Marius Ioniță, suspectat că a pariat pe jocurile propriei echipe chiar în acest sezon. Ioniţă joacă din 2019 la Buzău, dar înainte de a ajunge la Gloria a evoluat două sezoane pentru ACS Energeticianul, actuala echipă ACS Viitorul Târgu Jiu, atât în Liga 3, cât și în Liga 2.

Pro Sport a publicat informații că fundașul Marius Ioniţă a jucat la pariuri iar clubul a demarat o anchetă internă. SCM Gloria Buzău a reacționat la scurt timp după informațiile făcute publice de presă.

Fotbalistul Marius Ioniță este acuzat de fosta prietenă că a jucat la pariuri. Clubul s-a dezis total de cele întâmplate, după apariția știrii şi a emis un comunicat de presă în care și-a expus punctul de vedere și măsurile pe care le va lua în privința lui Marius Ioniță. Astfel, echipa din Buzău a decis că până la finalizarea anchetei contractul cu fotbalistul va fi suspendat.

Fundaşul Marius Ioniță este acuzat de fosta iubită că a jucat la pariuri mai multe meciuri ale propriului club. Marius Ioniță a ajuns la SCM Gloria Buzău în iunie 2019, însă pe finalul anului care abia s-a încheiat ar fi mizat mai multe sute de lei împotriva propriei echipe. Fosta prietenă a fundașului a prezentat către ProSport mai multe bilete pe care era scris numele clubului din Buzău în trei meciuri diferite.

Marius Ioniță are 29 de ani şi este originar din Buzău, iar înainte de a ajunge, în iunie 2019, la Gloria a evoluat pentru ACS Energeticianul, actuala  ACS Viitorul Târgu Jiu, atât în Liga 3, cât și în Liga 2.

Vizualizări: 699

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: