Incredibil de ce se ceartă liberalii: „Să vorbească lumea de noi”
Primarul liberal din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, vorbeşte tot mai des despre „blatul ordinar” din 2016, când nu a fost lăsat să candideze la Primăria Târgu Jiu, deşi a ieşit primul în sondaje. Romanescu a câştigat alegerile în 2017, după ce Cârciumaru a ieşit primar, dar se plânge că are puţini consilieri liberali din cauza blatului din 2016, fără a spune explicit pe cine acuză.
Declaraţiile din ultima vreme conturează un război între deputatul Dan Vîlceanu şi primarul Romanescu, dar cei doi preferă să nu se atace direct. Unii liberali încearcă să acrediteze ideea că acest conflict nici nu există.
Consilierul municipal al PNL Târgu Jiu, Nicolae Bobu, a spus la un post de radio că nu există niciun conflict în partid, dar că liberalii se ceartă ca să se vorbească despre ei. „Trebuie să fii în cărţi. Dacă nu se vorbeşte de tine, nici de bine, nici de rău, nu exişti. Aşa că, mai trebuie întreţinută o discuţie, o polemică. Din punctul meu de vedere, nu este niciun conflict atât de puternic încât să se întâmple ceva”, a spus Bobu la Interviurile Infinit FM. „Sunt nişte mingi aruncate, pentru că aşa ne-am obişnuit, să facem deliciul presei”, a spus Bobu, care a explicat că nu urmează nici alegeri în partid, nici altfel de alegeri, astfel că nu astfel de război nu ar avea miză.
Liberalii spun că nu a fost blat, ci protecţie
Bobu mai susţine că Romanescu nu a fost lăsat să candideze în 2016 pentru a-i fi protejată imaginea, deoarece nu ar fi avut nicio şansă în lupta cu Florin Cârciumaru. „Nu ar fi avut nicio şansă să câştige. După ce a plecat Cârciumaru la Senat, PSD a putut fi bătut la Târgu Jiu”, a explicat Bobu.
Şi vicepreşedintele PNL Gorj, Gheorghe Grivei, avusese un punct de vedere asemănător, ceea ce a generat o replică dură a lui Romanescu. „Noi am fost cinci cu care partidul a fost de acord să intre în sondaj. S-a stabilit de la început că acela care va fi cel mai bine clasat va candida la primărie. Ulterior a fost adus o a şasea persoană, fără niciun fel de sondaj şi care a avut rezultatul pe care l-a avut”, a spus Marcel Romanescu. Primarul nu crede că ar fi fost uşor de bătut nici în 2016. „Nu am avut şansă în 2016, dar în 2017 am câştigat primăria cu 52%? Nu vi se pare o chestie de gâgă?”, a spus Romanescu, precizând că, şi dacă nu câştiga alegerile, măcar avea mai mulţi consilieri locali.