Grupul 7 Turceni, tot fără autorizaţie de funcţionare
Un grup energetic de la Termocentrala Turceni nu are nici acum avizele de funcționare, la un an de la semnalarea acestei probleme de către ecologiștii de la Greenpeace România. Compania trebuia sa realizeze o instalație pentru reducerea poluanților, mai exact oxizilor de azot.
Pentru că această cerință nu a fost îndeplinită, autoritățile de mediu nu au avizat punerea în funcțiune a grupului energetic. CE Oltenia trebuie să demonstreze că emisiile de oxizi de azot de la grupul energetic nr. 7 sunt în parametrii impuşi de directivele europene. Până în prezent nu a fost prezentată o analiză a acestor emisii astfel că revizuirea autorizaţiei de funcţionare a termocentralei, cu includerea acestui grup în funcţiune, nu a fost încă avizată. "Au un contract cu firma Alstom care să realizeze un proiect pilot pentru denoxare, proiect care este în curs de finalizare. În acest moment sunt în realizarea probelor de punere în funcțiune", a declarat Nicolae Giorgi, directorul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Gorj.
Grupul energetic nr. 7 a livrat energie în Sistemul Energetic Naţional iarna trecută, pretextul folosit de companie fiind acela că efectua probele pentru a determina nivelul poluanţilor.