Gilortul Cărbuneşti vrea să lase o impresie bună la final de an
Gilortul Târgu Cărbuneşti susţine sâmbătă ultimul meci oficial din acest an. Liga 3 se încheie pentru gorjeni cu partida susţinută în compania celor de la Gaz Metan Mediaş 2, joc care e de fapt primul meci al returului.
Echipa lui Florin Popete ştie că ultima impresie contează mai mult şi vrea să încheie cu bine anul, după ce a lăsat o impresie bună suporterilor şi gorjenilor în acest nou sezon. După promovarea în Liga 3 din sezonul trecut, Gilortul părea condamnată la retrogradare, dar în actualul sezon echipa a cunoscut un reviriment neaşteptat, ajungând pe podiumul seriei în care a fost repartizată.
Gilortul încheie stagiunea de toamnă sâmbătă, pe Stadionul Cristinel Răducan, în compania formației Gaz Metan Mediaș 2. În meciul tur, tinerii fotbaliști medieșeni au avut câștig de cauză impunându-se cu un categoric 6-0, după ce iniţial meciul fusese amânat. Evoluţia celor din Cărbuneşti a arătat că acel meci a fost un accident singular pentru că rezultatele bune nu au lipsit.
Oaspeții de la Mediaş. aflați pe poziția secundă în clasament, sosesc la Cărbunești după ce etapa trecută au pierdut, în derbiul seriei, scor 0-1, pe terenul liderului, Viitorul Șelimbăr. Gilortul se află pe locul 3 și se prezintă pe propria arenă după un pas greşit la Petroșani.
Partida dintre Gilortul și Gaz Metan Mediaș 2 va fi arbitrată de o brigada formată din Cristian Anghelina (Câmpulung Muscel) – la centru, Gheorghiță Bălan (Pitești) și Cristian-Marian Ciorbea (Brașov) – asistenți. Observatori FRF ai partidei vor fi Cosmin Danciu (Hunedoara) și Cristian-Emil Gîț (Deva).