Foraje pe traseul viitorului drum expres Craiova - Târgu Jiu

Drumarii anunță că se fac foraje pe traseul drumului expres Craiova - Târgu Jiu. Până în primăvara anului viitor, vor fi gata studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, urmând apoi să fie stabilit constructorul care se va ocupa de această lucrare. Drumul expres care va lega Târgu Jiul de Craiova va avea 110 kilometri și va fi construit de la zero. 

"Operațiuni importante pentru realizarea Proiectului Tehnic necesar construcției drumului Expres Craiova Târgu-Jiu! La ora actuală sunt prelevate probe prin foraj pe traseul viitorului drum de mare viteză! 

În paralel se lucrează la studiile topo și la documentația necesară obținerii avizelor și acordurilor necesare construcției acestui drum.

Certificatele de urbanism au fost emise deja de autoritățile locale. Contractul pentru elaborarea Studiului de fezabilitate și a Proiectului Tehnic trebuie să fie finalizat până anul viitor în luna aprilie. Imediat după aceea va fi scos la licitație Contractul pentru construcția efectivă a Drumului Expres Craiova-Târgu Jiu, care va avea o lungime de aproximativ 110 km", a anunțat Compania de Drumuri Naționale.

Galerie foto






Vizualizări: 1,954

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: