FCU Craiova va putea juca din 2021 pe stadionul Ion Oblemenco

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a decis să o lase şi pe FC Universitatea Craiova să joace pe stadionul „Ion Oblemenco”. Începând din 2021 primăria va introduce şi o taxă de folosire a Stadionului pentru meciuri din Liga 2.

Începând cu 2021 și FC Universitatea Craiova, formația patronată de Adrian Mititelu, va avea dreptul să joace pe stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, după ce actualul Consiliu Local va vota noul protocol pentru închirierea uneia dintre cele mai frumoase arene din România.

În noul protocol de închiriere al arenei din Bănie va fi inclusă și o taxă pentru meciurile din Liga 2, astfel că formația din Liga 1 a lui Mihai Rotaru nu va mai avea exclusivitate pe arena Ion Oblemenco.

Taxa pe care Adrian Mititelu va fi nevoit să o plătească pentru ca FC Universitatea Craiova să joace pe stadionul „Oblemenco’” va fi în jur de 10 mii de euro pe meci.

Evenimentele care vor putea fi desfășurate pe „Ion Oblemenco” din 2021:

    Meciurile echipei naționale (inclusiv antrenamente oficiale)

    Meciurile din Liga 1

    Cupa României (începând cu faza 16-imilor)

    Supercupa României

    Meciurile din Champions League și Europa League (inclusiv antrenamente oficiale)

    Antrenamentele la EURO 2020, turneul final care va avea loc în 2021

    Meciurile din Liga 2

Cele două din urmă reprezintă noutățile pentru 2021. Pentru meciurile și antrenamentele din grupele și fazele superioare ale Europa League și Champions League, taxa de închiriere a stadionului este de 120.670 lei, în timp ce pentru restul evenimentelor, taxa este de 48.859 lei, conform Gazetei de Sud.

Vizualizări: 702

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: