Eu cu cine votez? Azi - candidații la Primăria Târgu Jiu

Partidele politice sunt pe ultima sută de metri cu înscrierea candidaților în cursa electorală, astfel că este momentul să îi cunoaștem.

La Primăria Târgu Jiu, PNL propune candidatura primarului în exercițiu, Marcel Romanescu. Ales la alegerile parțiale din 2017, Romanescu a avut șansa să arate că liberalii fac o altfel de administrație la Târgu Jiu. Deocamdată, pe proiectele mari nu a reușit. Planul Urbanistic General este tot în așteptare, la centura municipiului nu s-a lucrat niciun metru, autobuzele electrice nu au ajuns, în Casa de Cultură plouă și acum, iar stadionul de zeci de milioane de euro poate fi transformat cu succes într-un muzeu al neputinței, al nepăsării. Despre Brâncuși, nici nu vreau să amintesc. Scuza celor care îl susțin este că nu putea face în trei ani ce nu au făcut alții în 30, dar problema este că în acești trei ani nici măcar nu a pus trenul pe șine. La capitolul “realizări” ar fi faptul că a închis unele robinete prin care se scurgeau bani publici, vezi piața de haine vechi Coleus sau parcarea Rodna, că a reînființat echipele de baschet și handbal. Fotbalul l-a lăsat să moară, ba chiar l-a ajutat.

Primarul Marcel Romanescu își concentrează campania electorală pe faptul că a făcut o sută și ceva de investiții, necesare și utile, dar care țin totuși de activități curente. A scoate în față câteva asfaltări și locuri de joacă, reabilitări de școli și extinderi de canalizări este ca și cum șefa de la Impozite s-ar lăuda cu o sută de încasări pe lună ori eu aș spune că scriu trei articole pe zi. Orașul este mai murdar, comunicarea cu cetățenii mai proastă, dar totuși i-aș da primarului Romanescu o notă de trecere, doar pentru că a avut un Consiliu Local ostil. Primul lui mandat a fost mai prost decât primul mandat al lui Cârciumaru, dar mai bun decât ultimul mandat al lui Cârciumaru.

Despre echipa de consilieri o să scriu cu altă ocazie, acum o să spun doar că rar mi-a fost dat să văd un cor de lăudători mai determinat. Oamenii ăștia nu și-au prezentat niciun proiect, singura lor activitate pe paginile de socializare fiind să-l laude pe cel care i-a pus pe listă.

PSD îl propune pe Ciprian Florescu la Primăria Târgu Jiu, ceea ce înseamnă că Marcel Romanescu nu are cum să piardă alegerile. Fost jurnalist sportiv, nu cel mai bun, Florescu s-a angajat la un moment dat la partid și, din motive care îmi scapă, a fost pus de Ion Călinoiu vicepreședinte la Consiliul Județean Gorj. La început, am crezut că este o glumă, dar nu a fost. După un mandat șters, a urmat unul de prefect în care a părut entuziast o săptămână și apoi s-a odihnit. Desigur, am reținut cu toții din acel mandat de prefect că a dat ordinul acela prin care femeile cu fusta scurtă să nu mai fie primite în instituție, fiind absolut umilitor pentru o femeie să îi fie măsurată fusta din priviri de către jandarmul de la intrare. Pe scurt, pe Ciprian Florescu nu pot să îl identific cu nimic, cu nicio realizare, nu pot înțelege rațiunea PSD de a-l alege candidat, dar înțeleg de ce PSD nu se vede în campania pentru Târgu Jiu.

Pro România a venit inițial cu o soluție necâștigătoare, Gabriel Coica, dar a avut curajul unei schimbări pe ultima sută de metri. Propunerea actuală este Luminița Popescu, cadru universitar, fost rector al Universității “Constantin Brâncuși”. Nu o cunosc personal, dar văd în spatele ei mulți susținători, unii declarați, alții nu. Vorbim de oameni de afaceri din liga mare, cu sute de angajați, care nu se plasează într-o tabără sau alta din rațiuni sentimentale, ci din motive extrem de pragmatice. Este un candidat de urmărit, pentru mine este prea devreme să mă pronunț dacă este un candidat de votat sau nu, abordează corect unele probleme care țin de administrație, dar pare nesigură pe altele. Din ieșirile publice pare că îl consideră adversar doar pe Marcel Romanescu, ceea ce este o abordare corectă.

Alianța USR PLUS propune candidatura lui Florin Șarapatin. Ca și Pro România, și această alianță a renunțat la timp la un candidat mai slab. Șarapatin este relativ necunoscut opiniei publice, are niște abordări interesante în zona economică, a încercat să conștientizeze autoritățile despre importanța pregătirii din timp a accesării fondurilor la care Gorjul are dreptul pentru că închide mineritul. Din păcate însă nu comunică aproape deloc pe parte de administrație, pare că nici nu există în lupta pentru Primăria Târgu Jiu, iar asta va afecta și scorul politic al Alianței USR-PLUS la Târgu Jiu. Este un candidat care poate mai mult decât a arătat până acum.

Partidul Mișcarea Populară merge pe soluții verificate. Propune candidatura lui Marian Rotaru, omul care a reușit să fie al doilea după Cârciumaru acum patru ani, deși candida de la un partid ca și inexistent, PSRo, în care părea să fie singur. Rotaru a câștigat atunci pe un mesaj antiCârciumaru, dar imediat după alegeri a bătut palma cu acesta și s-a ales cu postul de director al Direcției de Patrimoniu, printr-un așa-zis concurs, desigur. De atunci a mai apărut și fotografia cu el la birou, desculț, în timp ce o angajată îi face pedichiura, iar asta îl lasă din start fără șanse. Va fi probabil pe scorul partidului, dar PMP ar fi fost mult mai câștigat dacă propunea candidatura lui Udriștoiu sau Grădinaru.

ALDE ne propune candidatura Mădălinei Negrescu. O profesoară căreia îi place munca la partid, dar cumva este mereu dată la o parte. A prins acum postura de candidat doar pentru că ALDE este sub pragul electoral. Negrescu nu este un candidat cu care ALDE să poată măcar intra în Consiliul Local, dar este cea mai bună variantă pe care o putea propune partidul în această perioadă.

Partidul Verde a anunțat candidatura lui Adrian Tudor. Fost viceprimar la Târgu Jiu, a plecat din PSD atunci când partidul nu l-a susținut pentru funcția de primar. Țința lui este să obțină 1.500 de voturi pentru partid, pentru a intra în Consiliul Local. Este aproape imposibil, pentru că din partidele de mai sus ar trebui teoretic să bată doar ALDE și nu este loc în consiliu pentru atâtea partide. Adrian Tudor era o variantă mai bună pentru PSD, pentru că, spre deosebire de Ciprian Florescu, măcar își dorea să câștige. Ușor arogant, dar spune că s-a vindecat, Tudor mizează pe sprijinul oamenilor de cultură și al celor de la Rotary, rămânând de văzut cât de influentă este masoneria când este vorba de voturi, dar și pe suportul unor foști colegi din PSD, care au plecat și ei cu strigături din filiala condusă de Aurel Popescu.

Partidul Ecologist Român propune candidatura lui Viorel Caragea, care susține că vrea să ecologizeze mediul politic local. Să spunem că este o glumiță de campanie. Caragea a mai candidat în 2017, la alegerile parțiale, și nu a avut un scor deloc rău ca independent, obținând peste o mie de voturi. Nu cred că își va egala performanța, chiar dacă acum are un fel de partid în spate.

Alternativa pentru Demnitate Națională, partid condus în Gorj de Nicolae Ivăniș, are șanse reale de a intra în Consiliul Local Târgu Jiu. Cei de la ADN îl susțin pe față pe primarul liberal Marcel Romanescu, scopul lor în alegeri fiind de a intra în consiliu și a-l ajuta pe acesta să formeze o majoritate. Lista de propuneri pentru Consiliul Local este formată din oameni cu atitudine, tineri cool. Nu vezi acolo dinozauri politici recuperați pentru o mână de voturi, cum vezi la toate celelalte partide mici.

Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), cunoscut drept partidul lui Voiculescu de la Antena 1, propune candidatura lui Horațiu Nicolae Guță. Mi se pare interesantă propunerea lui ca primăria să cumpere terenul și activele Fabricii de Confecții, pentru a amenaja lângă parcul Coloanei Infinitului un hub de business și tehnologie. Și mai interesantă mi se părea ideea lui Adi Tudor, de a face acolo un centru cultural și pentru tineret. Guță rămâne însă un candidat care nu are nici măcar șanse teoretice de a ajunge primar sau a intra în Consiliul Local, rolul lui fiind probabil acela de a face pârtie altor candidați.

Posibil să mai existe și alți candidați la Primăria Târgu Jiu, termenul de depunere fiind marți, 18 august.

Vizualizări: 2,783

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: