Echipa națională poate visa la primul Mondial după 28 de ani

Pe fondul rezultatelor foarte bune din 2023 încoace, echipa națională se va afla într-o postură excelentă, în perspectiva calificării la Cupa Mondială din 2026.

În perspectiva Mondialului din 2026, care va fi găzduit de Canada, Mexic și SUA, tricolorii și-au îmbunătățit șansele de calificare.

UEFA tocmai a confirmat că naţionala de fotbal a României va face parte din urna a doua valorică la tragerea la sorţi a grupelor preliminare din zona Europa pentru Cupa Mondială din 2026, ceremonie care va avea loc pe 13 decembrie la Zurich.


Statutul de cap de serie a fost acordat celor opt sfertfinaliste din Liga Naţiunilor - Franţa, Spania, Portugalia, Olanda, Italia, Germania, Croaţia, Danemarca, precum şi celorlalte patru naţionale cel mai bine clasate în clasamentul FIFA (Anglia, Belgia, Elveţia, Austria).

16 naţionale europene, în loc de 13 până acum, îşi vor obţine biletele pentru această primă Cupă Mondială cu 48 de echipe, programată în perioada 11 iunie-19 iulie 2026, în Statele Unite, Canada şi Mexic.

Câştigătoarele celor 12 grupe se vor califica direct la turneul finală. Echipele de pe locul secund, precum şi alte patru echipe cel mai bine clasate dintre cele care au terminat pe primul loc în grupele din Liga Naţiunilor dar nu s-au calificat prin intermediul preliminariilor, vor concura pentru ultimele patru bilete într-un play-off în martie 2026.

Urnele pentru tragerea la sorţi a calificărilor zonei europene:

Urna 1: Franţa, Spania, Anglia, Portugalia, Olanda, Belgia, Italia, Germania, Croaţia, Elveţia, Danemarca, Austria;

Urna 2: Ucraina, Suedia, Turcia, Ţara Galilor, Ungaria, Serbia, Polonia, România, Grecia, Slovacia, Cehia, Norvegia;

Urna 3: Scoţia, Slovenia, Irlanda, Albania, Macedonia de Nord, Georgia, Finlanda, Islanda, Irlanda de Nord, Muntenegru, Bosnia-Herţegovina, Israel;

Urna 4: Bulgaria, Luxemburg, Belarus, Kosovo, Armenia, Kazahstan, Azerbaidjan, Estonia, Cipru, Insulele Feroe, Letonia, Lituania;

Urna 5: R. Moldova, Malta, Andorra, Gibraltar, Liechtenstein, San Marino.

Vizualizări: 338

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: