Drept la replică
Gheorghiță Vîlceanu, polițitst, a venit cu precizări ca urmare a articolului ,,Despăgubiri pentru un polițist achitat pentru mită”.
Acesta a transmis următoarea replică: “Nu am fost judecat pentru infracțiunea de luare de mită în dosarul menționat de dvs., ci pentru infracțiunea de abuz în serviciu, constând în aceea că aș fi aplicat trei amenzi contravenționale mai mici decât cele pe care le săvârșiseră contravenienții, la data de 09.02.2015, și pentru această faptă am fost achitat definitiv de Curtea de Apel Craiova.
După punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva mea, deși nu săvârșisem vreo faptă penală, IPJ Gorj m-a mutat abuziv la circa 65 de km de domiciliu și de fostul loc de muncă, care era la Poliția Turceni și nu mi-a plătit cheltuielile de transport, cu toate că eu consider că ar fi trebuit să le platească, motiv pentru care am acționat în instanță IPJ Gorj.
Nu mi-a fost cerut acordul pentru publicarea acestui articol și nici măcar un punct de vedere vizavi de procesul civil care se află în derulare, motiv pentru care îl consider defăimător la adresa mea”.
În continuare, polițistul precizează că se va adresa instanței.