Craiova nu joacă Supercupa nici la Târgu Jiu, nici la Ploieşti

Anunţată iniţial să se joace pe stadionul din Ploieşti şi apoi pe cel din Târgu Jiu, Supercupa României nu se va juca în nici unul dintre cele două oraşe ci la Bucureşti. Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis duminică organizarea Supercupei României pe Arena Națională, după o pauză de 7 ani.

Supercupa va avea loc sâmbătă, 10 iulie, pe Arena Națională, de la ora 20.00. În ediția 2021, se vor întâlni campioana din acest sezon, CFR Cluj și câștigătoarea Cupei, Universitatea Craiova. După o pauză de 7 ani, Supercupa României se întoarce pe Arena Națională după ce, ediția din 2014, câștigată de Astra la loviturile de departajare, a fost ultima disputată la București.

Pe viitor FRF vrea să mute Supercupa în altă țară. Forul condus de Răzvan Burleanu vrea să adopte modelul practicat în acest moment de Spania, care și-a disputat Supercupa din 2020 în Arabia Saudită.

FRF nu va muta Supercupa chiar în Arabia Saudită, dar vrea să ducă meciul acolo unde sunt comunități mari de români. „În 2022 ne propunem să organizăm Supercupa României într-una din ţările cu comunităţi mari de români: Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, Statele Unite sau Moldova. Oricare dintre aceste ţări poate să reprezinte o opţiune începând cu 2022. Planul iniţial era chiar anul acesta, în schimb pandemia ne-a dat peste cap”, a declarat Răzvan Burleanu, într-o conferință de presă.

Supercupa României nu s-a disputat niciodată în afara țării. Anul acesta, meciul amânat din 2020,  s-a jucat la Ploiești, pe Ilie Oană, iar CFR a câștigat la penalty-uri împotriva lui FCSB.

Vizualizări: 949

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: