Cer bilanțul CE Oltenia la șase luni

Trei federații sindicale din Complexul Energetic Oltenia, care reprezintă mai bine de zece mii de angajați ai companiei, au trimis marți, 9 iulie, o solicitare scrisă Directoratului, prin care cer să li se pună la dispoziție datele financiare valabile pentru prima jumătate a acestui an. CE Oltenia a terminat anul trecut cu pierderi de 1,13 miliarde de lei, iar potrivit unor surse situația este la fel de gravă și în acest an.

Ion Rușeț, consilier al Directoratului CE Oltenia, spunea într-o emisiune săptămâna trecută că directorul Bălășoiu le-a prezentat sindicatelor situația la patru luni, cu pierderi de 300 de milioane de lei dacă ar fi luat în considerare impactul certificatelor de carbon. Boza a dat asigurări că situația financiară la șase luni va fi publicată pe site-ul companiei până la jumătatea acestei luni.

Anul trecut, compania a prezentat un bilanț pe profit la șase luni, pentru că sumele necesare cumpărării certificatelor de carbon au fost provizionate mai târziu.

Adresa trimisă CE Oltenia este semnată de Adrian Marciuc - vicepreședintele Federației Univers, Dumitru Pîrvulescu - președintele FNME și Gelă Ionescu - vicepreședintele FSLI Petrol Energie.

Galerie foto


Vizualizări: 1,403

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: