Centrul din Târgu Jiu, reabilitat cu cinci milioane de euro
Proiectul privind modernizarea centrului pietonal din municipiul Târgu Jiu a fost aprobat de consilierii locali. Primarul Marcel Romanescu speră ca în acest an să fie primită și finanțarea pentru a începe lucrările.
Romanescu mai spune faptul că a purtat discuții la Compania Națională de Investiții, iar șanse ca banii să fie alocați anul acesta sunt destul de mari. Proiectul are o valoare de circa 5 milioane de euro și presupune montarea de piatră cubică în zona în care acum este beton amprentat. De asemenea, este prevăzută și reabilitarea fântânilor arteziene, dar și reamenajarea zonelor verzi.
”Este un proiect care deja a fost aprobat. În momentul de față, ne-a fost înaintată o adresă de la Compania Națională de Investiții pentru actualizarea indicatorilor. Există posibilitatea ca această sumă să fie repartizată odată cu aprobarea bugetului. Este vorba despre o reamenajare în totalitate. Va fi pusă piatră cubică și o reamenajare a zonelor verzi. Fântânile arteziene intră și ele în reabilitare”, a spus Romanescu.
Cel care a realizat proiectul este arhitectul Dorin Ștefan. Primarul spune că dacă banii vor ajunge cât mai repede, în toamnă vor putea începe și lucrările.
”Dorin Ștefan a făcut acest proiect, un nume mare în rândul arhitecților din România. Valoarea este de circa 5 milioane de euro. Dacă va fi inclus spre finanțare in acest an, la începutul lunii septembrie sau octombrie ne putem apuca de lucrări”, a mai menționat primarul Târgu Jiului.