Celebrul Divac a sosit la Târgu Jiu
Fostul mare jucător din NBA şi actualmente preşedinte al Comitetului Olimpic din Serbia, Vlade Divac, a sosit aseară la Târgu Jiu. Divac a susţinut o conferinţă de presă, a dat o fugă pe la Universitate şi apoi a organizat o licitaţie cu mai multe tricouri, perechi de adidaşi purtate de acesta în vremurile de glorie. „Toate articolele au fost deja rezervate, am primit foarte multe cereri în acest sens”, spune directorul Direcţiei de Tineret Gorj, Horaţiu Gorun. Divac a fost întimpinat de altfel şi de subprefectul Marcel Romanescu. „E un moment istoric pentru România, să-l avem ca oaspete pe cel mai mare baschetbalist sârb al tuturor timpurilor”, spune Gorun completat de Romanescu: „Îi mulţumim lui Vlade, numai prezenţa lui şi promisiunea că va veni şi la anul înseamnă mai mult pentru noi decât orice sprijin financiar sau material. Sunt convins că prezenţa lui într-un meci demonstrativ ar strânge tot atâţia spectatori ca un concert al lui Bon Jovi. ”Divac a primit şi un cadou din partea oficialităţilor, un tablou gravat cu operele lui Brâncuşi şi numele oraşului Târgu Jiu. În această dimineaţă de la ora 10 va fi prezent pe terenurile de baschet de la Stadionul Municipal pentru a le arăta copiilor înscrişi la Star Camp câteva din schemele care l-au menţinut în NBA aproape 20 de ani.
„Sunt bucuros că sunt în România, mulţumesc prietenilor de aici că m-au invitat şi că am venit pentru o zi la acest camp. Ideea acestui camp e una excelentă şi sper să devină o tradiţie la Târgu Jiu. România e o ţară foarte cunoscută în sport şi sper ca pe viitor să fie puternică şi în baschet”