Câte teste face spitalul din Târgu Jiu în fiecare zi

Circa 200 de teste pentru Covid 19 se fac, în fiecare zi, în laboratorul din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. De cinci ori mai multe decât acum câteva luni. Prioritate au pacienții care au simptome, dar se fac teste și celor care solicită acest lucru. Un test Covid făcut în spital costă 300 de lei, dar lista de așteptare este destul de lungă și imprevizibilă.

În fiecare zi, medicii din cadrul laboratorului de genetică moleculară procesează aproximativ 180 de teste, după cum a explicat Valentin Popa, liderul Sanitas Gorj: „Toată lumea era speriată, toată lumea voia să facem cât mai multe teste. Am mers pe repede, înainte. A început cu 30, 40 de probe. Azi reușim să facem undeva la 180 de probe zilnic. Dacă facem media pe ultimele două săptămâni, nu trece de 100. În momentul de față, este mulțumitor, dar nu știm ce se întâmplă mâine, dacă mai crește rata de infectare”.

Rezultatele vin în aceeași zi, iar pentru pacienții cu simptome testul este gratuit. Au posibilitatea să se testeze și gorjeni la cerere. Testul costă 300 de lei, dar prioritate au bolnavii. „Dacă testele ajung până în ora 9, 10, la laborator, între 8 și 10 seara sunt gata rezultatele. La spital, este gratuit pentru bolnavi. Dacă mai vine cineva din afară și face test la cerere, costă 300 de lei. Dacă azi am posibilitatea să fac 20, 30 de recoltări pentru cei care vor să se testeze la cerere, nu știu dacă mâine voi mai face asta dacă vin probe recoltate de la bolnavi și trebuie să asigurăm întâietate bolnavilor”, a mai spus Valentin Popa, la Impact TV.

Joi, inspectorii de sănătate publică au anunțat că 21 de teste făcute în laboratorul de la Târgu Jiu au ieșit pozitive. Se adăugă încă 8 care au fost făcute în laboratoare private din județ. De la debutul pandemiei, peste 2.500 de gorjeni s-au infectat cu SARS-CoV2.

Vizualizări: 1,145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: