Boza vrea discuții cu candidații la alegerile prezidențiale

Invitație de la Sorin Boza pentru toți candidații la alegerile prezindențiale! Îi așteaptă pe toți să vină la Complexul Energetic Oltenia și să-i aducă soluții pentru salvarea acestei companii. În schimb, Boza le promite că va scrie despre intențiile lor... pe Facebook.

Declarațiile vin în contextul vizitei în Gorj a candidatului USR PLUS la alegerile prezindențiale, Dan Barna. Acesta a anunțat că a vizitat Complexul Energetic Oltenia, dar a fost imediat contrazis de Sorin Boza. Managerul CEO s-a plâns pe pagina sa de Facebook că Barna nu a spus adevărul.

Mai mult, Sorin Boza chiar le-a lansat o invitație, în direct, tuturor candidaților să vină la Târgu Jiu. „Va începe campania. Îi aștept pe toți prezidențiabilii să vină, să stăm la masă, să le povestim problemele prin care trecem, cu care ne confruntăm, să aud o soluție, două, trei și atunci, vă dau cuvântul meu de onoare că, în minutul doi, voi scrie exact și voi spune tuturor că persoana X sau Y a venit să ne ajute. Asta este singura mea rugăminte la viitorii candidați la președinție și nu numai”, a explicat Sorin Boza, managerul Complexului Energetic Oltenia, la Tele3.

„Îmi pare rău că și consilierii distinsului domn nu l-au pregătit când au venit în Gorj”, a mai adăugat Boza referindu-se la declarațiile controversate ale lui Dan Barna referindu-se la o retehnologizare pe gaze, în loc de cărbune, de care ar fi nevoie în Gorj.

Vizualizări: 1,406

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: