Asistentă decedată la câteva zile după a doua doză de vaccin
O asistentă medicală din Bucureşti, în vârstă de 55 de ani, a murit la o săptămână după ce a primit a doua doză de vaccin, a anunţat, vineri seară, Ministrul Sănătăţii, care a precizat că nu au existat reacţii adverse nici după prima doză de vaccin, nici după rapel. ”Cauzele decesului vor fi stabilite de către Institutul de Medicină Legală”, a transmis Ministerul Sănătăţii.
”Asistenta medicală, în vârstă de 55 de ani, a fost vaccinată la 21 ianuarie a.c. cu doza de rapel şi a decedat la 28 ianuarie a.c. Menţionăm că nu au existat reacţii adverse nici după prima doză de vaccin, nici după rapel”, a transmis Ministerul sănătăţii.
Sursa citată a precizat că Institutul de Medicină Legală va stabili cauzele decesului.
”Pentru corecta informare a opiniei publice vom reveni cu precizări în momentul în care vom avea rezultatele preliminare ale autopsiei”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.