Alt meci cu tribunele pline pe Puskas Arena. Program şi rezultate EURO 2020
Partida Ungaria – Franța din grupa F de la EURO 2020 va deschide seria jocurilor de sâmbătă, 19 iunie, fiind programată de la ora 16:00, pe „Pușkaș Arena” din Budapesta care va fi din nou plin la capacitate maximă. Tot sâmbătă seara mai sunt programate meciurile Portugalia – Germania (19.00, Munchen, Grupa F) şi Spania – Polonia (22.00, Sevilla, Grupa E).
Sâmbătă, de la ora 16:00, pe „Pușkaș Arena” va avea loc meciul Ungaria – Franța, partida urmând a conta pentru etapa a doua a Grupei F de la EURO 2020. Franța a debutat cu o victorie, impunându-se la limită cu 1-0 în jocul cu Germania, victoria fiind obținută grație unui autogol semnat de Hummels în prima repriză. A fost a cincea victorie consecutivă pentru „Les Bleus”, care au cedat un singur meci în ultimele 21 de partide, oficiale sau amicale, cel cu Finlanda, scor 2-0 din toamna lui 2020. De partea cealaltă, Ungaria a pierdut la debutul la EURO 2020, scor 3-0, cu Portugalia. Va fi pentru prima oară după 16 ani când cele două formații se vor afla față în față, Franța impunându-se în amicalul din 2005 cu scorul de 2-1. A fost a treia victorie în disputele „all-time”, ungurii având la rândul lor tot trei succese, un joc terminându-se nedecis.
Budapesta a fost unicul oraș, din cele 11 de pe harta Euro 2020, care a avut stadionul plin la primul meci disputat acolo şi aşa va fi şi la meciul cu Franţa. Şi nu 25% din capacitate, nu 33% sau 50%. ci la 100% şi aşa va fi la toate cele patru meciuri, pentru că vaccinul a avut efect şi pentru că așa dorește premierul Viktor Orban.
Partida Portugalia – Germania este cel de al patrulea meci care se va disputa în grupa F de la EURO 2020. Meciul va putea fi urmărit la TV pe PRO TV sau în format live text pe www.prosport.ro, sâmbătă, 19 iunie, de la ora 19:00. Confruntarea se va da pe stadionul „Allianz Arena” (Munchen). Germania are nevoie urgentă de puncte, pentru a spera în continuare la o calificare în următoarea fază a competiției, deoarece se află pe locul 3 din grupa F, cu zero puncte obținute. De cealaltă pare, Portugalia are nevoie de o victorie, astăzi, pentru a-și consolida poziția de lider. Alături de Portugalia și Germania, în grupa F se mai află Ungaria și Franța.
Partida Spania – Polonia este cel de al patrulea meci care se va disputa în grupa E de la EURO 2020, şi este programat sâmbătă, 19 iunie, de la ora 22:00. Confruntarea se va da pe „Estadio de La Cartuja” (Sevilla). Polonia are nevoie urgentă de puncte, pentru a spera în continuare la o calificare în următoarea fază a competiției, deoarece se află pe locul 4 din grupa E, cu zero puncte obținute. În același timp, nici Spania nu stă prea bine. Formația lui Luis Enrique se află pe locul 3, cu un singur punct obținut. Cele două reprezentative au dezamăgit la debutul la turneul final al Campionatului European. Spania a terminat nedecis, scor 0-0, jocul cu Suedia care a avut loc tot la Sevilla. Cu toate că au dominat copios confruntarea cu nordicii, ibericii au plătit tribut numeroaselor ratări monumentale. „La Roja” a încheiat partida cu Suedia având o posesie de 85%, raportul șuturilor pe poartă fiind 17-4! A fost al 24-lea meci fără eșec în ultimele 25 meciuri disputate de Spania, înfrângerea cu Ucraina din Nations League fiind singura sincopă a ibericilor în această perioadă.
Programul meciurilor de duminică, 20 iunie
Italia – Ţara Galilor (19.00, Roma, Grupa A)
Elveţia – Turcia (19.00, Baku, Grupa A)
Rezultate EURO 2020
Vineri, 11 iunie
Turcia 0 - 3 Italia (22:00, Roma, Grupa A)
Sâmbătă, 12 iunie
Ţara Galilor 1 - 1 Elveţia (16:00, Baku, Grupa A)
Danemarca 0 - 1 Finlanda (19:00, Copenhaga, Grupa B)
Belgia 3 - 0 Rusia (22:00, St Petersburg, Grupa B)
Duminică 13 iunie
Anglia 1 - 0 Croaţia (16:00, Londra, Grupa D)
Austria 3 - 1 Macedonia de Nord (19:00, Bucureşti, Grupa C)
Țările de Jos 3 - 2 Ucraina (22:00, Amsterdam, Grupa C)
Luni 14 iunie
Scoţia 0 - 2 Cehia (16:00, Glasgow, Grupa D)
Polonia 1 - 2 Slovacia (19:00, St Petersburg, Grupa E)
Spania 0 - 0 Suedia (22:00, Sevilla, Grupa E)
Marţi 15 iunie
Ungaria 0 - 3 Portugalia (19:00, Budapesta, Grupa F)
Franţa 1 - 0 Germania (22:00, Munchen, Grupa F)
Miercuri 16 iunie
Finlanda 0-1 Rusia (16:00, St Petersburg, Grupa B)
Turcia 0-2 Ţara Galilor (19:00, Baku,Grupa A)
Italia 3-0 Elveţia (22:00, Roma, Grupa A)
Joi 17 iunie
Ucraina 2 - 1 Macedonia de Nord (16:00, Bucureşti, Grupa C)
Danemarca 1 - 2 Belgia (19:00, Copenhaga, Grupa B)
Olanda 2 - 0 Austria (22:00, Amsterdam, Grupa C)
Vineri 18 iunie
Suedia 1-0 Slovacia (16:00, St Petersburg, Grupa E)
Croaţia 1-1 Cehia (19:00, Glasgow, Grupa D)
Anglia 0-0 Scoţia (22:00, Londra, Grupa D)