Alexandru Bădăluţă s-a despărţit de ACS Viitorul Târgu Jiu

ACS Viitorul Târgu Jiu s-a mai despărţit de unul dintre cei mai experimentaţi jucători din lot. Este vorba de fundaşul Alexandru Bădăluţă, jucător de 31 de ani care acumulase 37 de meciuri în cele două sezoane în care a jucat pentru echipa care s-a stabilit între timp la Târgu Jiu.

Alexandru Bădăluţă a venit la fosta echipă ACS Energeticianul, în 2019, între timp aceasta numindu-se ACS Viitorul şi stabilindu-se la Târgu Jiu. Experienţa acestuia, de peste 10 ani la echipe de Liga 1 şi 2, el debutând în 2008 la Dinamo II, a ajutat echipa pregătită atunci de Cristian Lupuţ, el evoluând în 37 de meciuri pentru ACS Viitorul în ultimele două sezoane în care a şi marcat de şase ori. Bădăluţă se alătură unei liste destul de lungi de jucători care au ales să se despartă de ACS viitorul în această vară, cele mai importante plecări fiind cele ale jucătorilor Andrei Dragu, Marius Cioiu, Daniel Paraschiv, Darius Buia, Denis Rusu Andrei Sin sau Mihai Lixandru.

Echipa s-a reunit deja de mai bine de două săptămâni la Târgu Jiu, acolo unde se pregăteşte până la finalul acestei săptămâni, când a fost anunţată plecarea în cantonament în Bulgaria. Între timp ACS Viitorul a jucat un meci amical, pierdut cu 0-2 în faţa echipei CSM Slatina. La final de săptămână echipa lui Cristian Lupuţ va susţine un alt meci amical la Târgu Jiu după care va pleca în cantonamentul din Bulgaria, care va începe din data de 4 iulie. Timp de zece zile echipa va mai avea programate trei meciuri de verificare.

Vizualizări: 456

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: