ACS Viitorul, învinsă de o formaţie de Liga 3 în primul amical

ACS Viitorul Târgu Jiu a pierdut primul amical al verii disputat la două săptămâni de la reluarea antrenamentelor. Echipa lui Cristian Lupuţ a fost învinsă cu scorul de 2-0 de formaţia de Liga 3 CSM Slatina.

ACS Viitorul Târgu Jiu nu arată la fel de bine ca sezonul trecut, debutând cu un eşec în meciurile de verificare ale acestei veri. Echipa pregătită de Cristian Lupuţ a fost învinsă de recent retrogradata în Liga 3 CSM Slatina. Oltenii de la Slatina sunt deja campioni la transferuri în cel de-al treilea eşalon şi au întărit echipa pentru a ataca promovarea. Deşi sunt în Liga 3, slătinenii s-au reunit destul de repede şi comunică destul de bine cu suporterii, anunţând rezultatul imediat după amicalul de sâmbătă. „Echipa noastră a întâlnit, în primul amical al verii, pe teren propriu, divizionara secundă Viitorul Târgu Jiu. Jocul s-a încheiat cu scorul de 2-0, ambele goluri fiind marcate de atacantul nou-venit, Alexandru Popovici. Banca tehnică a echipei noastre a rulat întreg lotul aflat la dispoziție. Sâmbăta viitoare, vom întoarce vizita echipei Viitorul , într-o partidă ce va avea loc la Târgu Jiu”, au comunicat slătinenii pe pagina oficială a clubului, în timp ce ACS Viitorul nu a anunţat nici măcar că va juca acest amical pe pagina echipei.

Echipa din Târgu Jiu trece printr-o perioadă de refacere a lotului, după cum anunţa săptămâna trecută team managerul Gabriel Răscol, şi este posibil să nu fi acoperit încă toate posturile deficitare.  

Galerie foto




Vizualizări: 483

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: