Accident pe DN66, un rănit
Un bărbat de 42 de ani din Rovinari a fost rănit vineri seara, după ce mașina în care se afla a acroșat o alta, condusă de o femeie care nu s-a asigurat la plecarea de pe loc.
Accidentul a avut loc la Bîlteni, pe DN 66. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii, iar în cazul celuilalt șofer a rezultat o concentraţie de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul rănit era pasager în mașina condusă de un șofer de 48 de ani.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a comunicat IPJ Gorj.