A condus de mai multe ori fără permis
Un tânăr de 25 de ani din comuna gorjeană Roşia de Amaradia a fost reținut sâmbătă pentru 24 de ore, fiind bănuit de săvârşirea în stare de recidivă a infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu poseda permis de conducere.
"Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, la data de 10 ianuarie, tânărul ar fi condus un autoturism pe DC 26 Poienari, iar cu ocazia verificării în bazele de date s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", arată IPJ Gorj.
La data de 12 ianuarie a.c.,tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, procurorul de caz dispunând față de acesta luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.