Am citat dintr-un prefect al unui județ din sud-est. Zici că trăim în Creta, Canare sau alte locuri în care orice fulg vine ca un dezastru absolut. Și mai zici că avem memorii de cățel. Mereu mă surprinde Charlie, cățelul meu, care s-ar juca toată ziua cu o minge pe care trebuie să i-o arunc și /aproape/ că o aduce înapoi (în sensul că vine cu ea, dar nu vrea să mi-o mai dea). Doar că are niște mici căderi de atenție și, când descoperă ceva interesant prin curte, lasă mingea undeva pe drum și, când termină treaba pentru care întrerupe joaca, nu mai ține niciodată minte unde a lăsat-o. Așa sunt și autoritățile noastre. Mereu uită că și iarna trecută a fost la fel.

E drept, și presa se preface anual că uită ce a scris cu un an înainte. Principiul dominoului declanșat de ninsoare se repetă an de an ca o poveste fără sfârșit: natura ninge, autoritățile sunt surprinse, șoferii rămân ca într-o eternă Mioriță, resemnați în fața ideii că vor petrece zile întregi pe câmpurile dintre Urziceni și Focșani, presa spune că nu e bine așa și amintește că în Suedia deszăpezirea costă de trei ori mai puțin, oamenii se revoltă, incitați de mass-media, dar în câteva zile iese soarele și topește nu doar zăpada, ci și nervii și amintirile poporului. Primii ghiocei apar într-un neîncetat început, răsărind pe tabula rasa a sufletelor și minților noastre, pentru că viața e prea scurtă ca să te blochezi în aceeași ură.

Dar asta va fi peste câteva zile. Hai, câteva săptămâni. Deocamdată ninge. E o perioadă de greutăți reale și revoltă la fel de autentică. Toate astea cauzate de un fenomen care nu afectează decât românii adulți. Scandinavii și copiii de toate naționalitățile, pe de altă parte, rămân să se bucure de cât de frumos ninge. Niște nenorociți.