Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

Vântul schimbării din funcţii

Campionatul de fotbal s-a încheiat, dar comedia continuă. Ne-o asigură același inepuizabil Gigi Becali. Continuând să se mintă pe el însuşi că antrenorul ar avea vreun rol în echipa pe care, de ani buni, oricum o face el, Becali a demis ieri al... Nu se știe exact al câtelea antrenor din ultima vreme. Numele lui este Mihai Stoichiță și a mai fost slugă la Gigi în vreo două rânduri. Dar numele nu prea contează. În curând, antrenorii Stelei vor fi atât de insignifianţi încât presa va face referire la ei ca la niște numere. ”Antrenorul 18 a fost demis azi de la cârma Stelei”, va titra GSP-ul. ”El va fi înlocuit, aşa cum se aştepta toată lumea, cu 19.”

19 este, tot pentru amatorii de statistici o spunem, Laurențiu Reghencampf. Nici măcar nu știu dacă i-am scris numele bine. Contează atât de puțin încât nici nu voi căuta pe Google ca să mă asigur. Antrenor de mâna a doua și cunoscut ca un parior înrăit (lucru rău când treaba ta e să-ți bați fiecare adversar și cam atât), soțul Anamariei Prodan vine să completeze impresionantul palmares de tehnicieni ai Stelei care sunt pași buni înapoi pe scara evoluției, undeva înainte de vertebrate. Băiat simpatic, Reghe pare genul care nu mișcă în fața nevestei cu sarmale-n păr, silicoane-n sâni și știți-voi-ce de fotbaliști în cap. La asta s-a gândit și Becali când l-a luat, cel mai probabil. Un băiat care va asculta ordinele fără să crâcnească. Când ai deasupra capului papucul unei femei, ce mai contează și pantoful fin al unui patron-

”Vreau titlul în 6 luni”, a clamat Becali cu multă haioșenie ieri, la doar două săptămâni după ce dăduse asigurări că Steaua va câștiga campionatul care tocmai s-a încheiat. Ca mai toate previziunile pozitive ale lui Becali, nici aceasta nu s-a îndeplinit. Titlul l-au luat chiar dușmanii ”unguri” de la CFR. Triumful incompetenței cunoscut de Steaua în ultimii ani poate fi egalat doar de proaspăta guvernare, una la fel de putredă ca și celelalte, dar parcă nițel mai penibilă și chiar mai nesigură pe ea. Trei miniștri ai învățământului în două săptămâni de mandat și un proverb amenințător pare să ia naștere: ”Feriți-vă de premierii care schimbă miniștrii Educației mai des decât Becali antrenorii!”.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: