Urşi cu trichineloză în pădurile din Gorj
Doi dintre urşii vânaţi în pădurile din zona Bumbeşti Jiu au fost bolnavi de trichineloză. Boala a fost confirmată în urma analizelor efectuate de către Direcţia Sanitar Veterinară Gorj. „Până la ora actuală, avem înregistrate trei cazuri de trichineloză, unul la un porc mistreţ şi alte două depistate în urmă cu câteva zile la doi urşi vânaţi în acelaşi fond de vânătoare, de la Bumbeşti Jiu. În momentul de faţă, urşii sunt puşi sub sechestru, iar în cursul zilei de miercuri vor fi duşi la Craiova pentru incinerare”, a declarat Ion Iliuţă, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinară Gorj. Acesta a mai precizat că toate animalele vânate în această perioadă vor fi examinate. (D.M.)