UE stabileşte ce facilităţi primesc investitorii chinezi de la Rovinari
Soarta grupului energetic de la Rovinari este lăsată de autorităţile de la nivel central în mâinile UE. Premierul Victor Ponta a declarat că nu se pot oferi investitorilor chinezi facilităţi altele decât permite legislaţia europeană. Mai mult, conform declaraţiilor, Ponta lasă de înţeles că mixul energetic hidro-termo nu se va mai face.
Premierul Victor Ponta a declarat că singurele facilităţi care pot fi oferite investitorilor chinezi care vor să amenajeze grupul energetic de 500MW la Rovinari sunt cele pe care legislaţia europeană le permite. „Tot ceea ce avem voie ca membri ai UE, pentru că ştiţi foarte bine, sunt anumite lucruri pe care nu le putem oferi investitorilor, cum că ar fi ajutor de stat, dar absolut tot ceea ce avem voie în baza legislaţiei europene pentru ca investiţia de la Rovinari să se desfăşoare cu bine, vă garantez. Lucrurile tehnice le discutăm cu Ministerul. Taxele vamale sunt ale UE, sunt obligatorii”, a spus premierul Victor Ponta.
Negocierile pentru înfiinţarea grupului energetic au fost finalizate în luna mai 2012, când, comisia de negociere a selectat oferta depusă de compania chineză, China Huadian Engineering Co. Ltd, în urma unei licitaţii internaţionale. Prin înfiinţarea noului grup energetic se vor crea câteva sute de locuri de muncă iar punerea în funcţie a acestuia a fost estimată la începutul anului 2017. Autorităţile locale din Rovinari au declarat acum câteva zile că investitorii chinezi au nevoie de mai multe facilităţi pentru a duce la îndeplinire acest proiect.
Mult trâmbiţatul mix termo-hidro, pe care chiar premierul a promis că îl va face, pare să fie dat uitării. În scurta declaraţie dată de premier, se înţelege că nu există vreo şansă ca această asociere să fie posibilă. „Orice altceva se poate face, repet, în baza legislaţiei europene, facem”, a mai spus Ponta.