Târg caritabil pentru o fetiță bolnavă de leucemie

Mai multe mămici din Târgu Jiu se mobilizează să ajute o fetiță diagnosticată cu leucemie. Iulia, de nici șase ani, este din Filiași, județul Dolj, și a reușit să facă transplantul de măduvă la o clinică din Italia. Erou pentru ea a fost chiar fratele ei mai mare, în vârstă de 10 ani, care este compatibil cu ea. Chiar dacă a depășit acest hop, fetița încă are nevoie de ajutorul celor cu suflet mare pentru că este încă în clinica din Italia și este monitorizată permanent.  

Câteva mămici din Târgu Jiu au donat diverse obiecte ce vor fi vândute, duminică, în cadrul unui târg caritabil ce va avea loc în incinta Târgului Auto din municipiu.

„Transplantul s-a făcut de la fratele ei. El are 10 anișori acum. Ea mai are nevoie de susținere financiară continuă. Noi vrem să ne implicăm, să mai dăm o mână de ajutor. Mai multe mămici am strâns niște hăinuțe. E o cameră întreagă. Le vom vinde, duminică, în târgul auto. Vom fi cinci, șase mămici acolo. O să punem hainele la vânzare, vom face o urnă specială. Eu voi face și desene pe față ori baloane colorate. Totul pentru a o ajuta pe Iulia”, ne-a spus Mădălina, una dintre mămicile din Târgu Jiu implicată în această acțiune caritabilă.

Pe Facebook, mai multe mămici s-au mobilizat deja să se implice în această acțiune.  „Dacă va aduceți aminte acum ceva timp în urma, va solicitam ajutorul pentru micuța Iulia. Am strâns atunci cu ajutorul vostru ceva donații, diverse lucruri pe care urma sa le vindem în târgul auto Succes. Dar din cauza pandemiei târgul a fost închis pana mai de curând. Cum s-a deschis, dorim sa reluam inițiativa și sa reușim sa vindem acele lucruri ca banii sa ajungă în contul Iuliei, micuța de 5 ani bolnava de leucemie recidivanta. Acum vin cu 2 rugaminti: veniți și cumpărați, poate găsiți ceva ce va place pentru cel mic/a și poate cineva sa dea o mana de ajutor duminica? Aveți o jumătate de zi libera sa puteți participa fizic?”, a fost mesajul Simonei, o altă mămică implicată în această campanie.

Cei care vor să o ajute pe Iulia pot face donaţii în conturile:

EUR: RO43BTRLEURCRT0488440901

RON: RO93BTRLRONCRT0488440901

Titular: VATUIU MARIANA VASILICA

Iulia a fost diagnosticată cu leucemie Acută Limfoblastică, o formă de cancer, încă de când avea doi ani. Timp de trei ani, cu ajutorul familiei şi a multor oameni buni, a luptat cu boala. La sfârșitul tratamentului de întreţinere însă, boala s-a întors. După transplantul care a avut loc în februarie, în acest an, familia mai are o speranță, dar costurile nu sunt deloc ușor de suportat așa că are nevoie de ajutor în continuare.

 

Vizualizări: 2,357

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: