Trăim cu toții într-o mașină a timpului care este timpul însuși. Suntem purtați înspre viitor în pas de metronom, cu o secundă pe secundă, cu o oră pe oră, cu un an pe an. Fiecare nouă descoperire, fiecare pas înspre progres, fiecare tendință japoneză de a face totul mai mic și mai eficient, fiecare metru cu care înaintează tehnologia wireless înspre sate, ne poartă înspre civilizație. Teoretic. La noi, doar teoretic. Pentru că, din păcate, în România totul este o iluzie. Pentru că, deși pare să prezinte toate semnele progresului inerent, întâmplat odată cu lumea toată (cel puțin cu cea occidentală), românii insistă, cu încăpățânare prostească și păguboasă, să rămână în anii '90. Nici măcar înainte de '89, așadar, când știam o treabă, când aveam o siguranță. Anii '90 sunt cei mai putredă perioadă a României, o combinație pestilențială de comunism, securitate și sălbăticie capitalistă, o perioadă în care, la nivel politic și social, părem să rămânem, ca un disc stricat care redă iar și iar aceeași mică bucățică de piesă.

Nu e doar campania de un populism deșănțat. Nu sunt doar sloganurile aproape jignitoare prin faptul că sunt pur și simplu niște minciuni sfruntate pe care PSD-ul le folosește fără rușine, reducându-și masa idioată de alegători la un nivel intelectual chiar mai redus decât are de fapt (greu lucru!). Nu e doar politica. Totul, de la starea vremii la antrenorul Naționalei și de la preferințele electorale ale județului Hunedoara la sărăcia și materială, și cu duhul, aduce aminte de înfiorătorii ani post-revoluționari. E ăsta eșecul capitalismului în România? Cum de Partidul Comunist încă reușește să câștige toate alegerile, la 25 de ani după ce ne-am mințit că am scăpat de el? De ce suntem atât de cretini? E greșit să se spună că România se întoarce în trecut. Corect este ”n-a înaintat niciodată din trecut”. Ca într-un horror deprimant și care te urmărește mult timp după ce l-ai văzut, România pare blocată într-un perpetuu an (alegeți voi unul) din decada '90 – '96. Timpul însuși pare să-și fi băgat picioarele și să fi emigrat, sătul de toți și de toate.

Mașina timpului este un concept științific care nu se poate baza pe nici o teorie fizică coerentă, dar chiar și dacă ar fi, printr-un miracol, inventată, noi știm pe cineva care nu ar avea nevoie de ea: pe pesediști, care, oricât de mult s-ar putea întoarce în trecut sau duce în viitor, ei ar rămâne tot pe loc, acolo unde sunt de când au apărut pe lume (lumea democratică) și unde și-au propus să rămână: în 1990.