Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

Sute de medici dezbat problema tuberculozei, astăzi la Târgu Jiu

Numărul gorjenilor suferinzi de tuberculoză este într-o continuă creştere la nivelul judeţului Gorj. Cel puţin asta spun autorităţile care vor să tragă un semnal de alarmă în acest sens. Spitalul de Pneumoftiziologie de la Dobriţa numără anual câteva mii de astfel de cazuri. Cel mai grav este faptul că mulţi dintre pacienţi renunţă la tratament.

Tuberculoza ca problemă de sănătate publică, iar diagnosticul şi managementul bolilor respiratorii vor fi subiectele principale dezbătute astăzi în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Simpozionului Naţional „Patologia respiratorie în practica medicală curentă”.

La eveniment vor participa câteva sute de medici din toată ţara. În cadrul acestui simpozion va fi prezentat şi un tratament nou pentru suferinzii de tuberculoză. „Este un congres medical ce reuneşte toată sfera pneumologie din România, împreună cu medicii de familie şi cei specialişti din toate celelalte domenii. Prin acest simpozion încercăm să creştem implicarea medicilor în viaţa pacienţilor şi acest lucru se pare că l-am reuşit dat fiind numărul medicilor participanţi din toate regiunile ţării. Numărul medicilor participanţi este de peste 250, vor veni nume sonore din pneumologia românească. O să avem în premieră prezentarea unui tratament nou, o chimioterapie injectabilă, acesta va fi elementul de noutate în România, este un tratament revoluţionar, creat în laboratoare străine”, a declarat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din Runcu.

Mulţi gorjeni suferă de „boala sărăciei”

Tot mai mulţi gorjeni suferă de tuberculoză. Numai la nivelul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din Runcu sunt trataţi anual aproape 2000 de pacienţi. „Din păcate procentul bolnavilor de tuberculoză a crescut de la an la an. La nivel naţional, România este pe locul trei în UE cu privire la incidenţa tuberculozei. Anual avem undeva la 1600-1700 de pacienţi, tuberculoza este o boală contagioasă care se transmite pe cale aeriană.  Este în creştere şi numărul pacienţilor multi-drog rezistenţi care nu răspund din păcate la tratament medicamentos. Nu se mai vindecă pentru că pacienţii care suferă de tuberculoză nu au respectat durata tratamentului şi încep să fumeze sau să consume alcool şi organismul devine imun la tratamentele respective”, a mai spus managerul Tiberiu Tătaru.

Vizualizări: 190

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: