Stă de mai bine de un an în arest la domiciliu

O femeie din comuna gorjeană Bîlteni se află în arest la domiciliu din luna martie a anului trecut. Aceasta este acuzată de tentativă de omor, după ce a intrat peste un vecin în curte și l-a înjunghiat, punându-i viața în pericol.

Incidentul a avut loc în ultima zi a lunii iulie 2019, gorjeanca petrecând următoarele șase luni în spatele gratiilor.

„În dimineaţa zilei de 31 iulie 2019, B.C. şi B.N., soţ şi soţie, au intrat fără drept în curtea locuinţei familiei Z. din comuna Bîlteni, sat Peşteana-Jiu, înarmaţi cu o bâtă de baseball (soţul) şi cu un cuţit (soţia) şi pe fondul unui conflict mai vechi, folosindu-se de obiectele menţionate, au exercitat acte de violenţă faţă de persoana vătămată B.B.I., aflată la domiciliul soţilor Z. Persoana vătămată a fost transportată de urgenţă la spital, unde s-a intervenit chirurgical, iar conform concluziilor preliminare ale medicului legist, leziunile produse în conflict i-au pus în primejdie viaţa”, au transmis procurorii.

Joi, 13 mai, Tribunalul Gorj a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu. „În baza dispoziţiilor (...) dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpata Burtea Cristina-Mihaela, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, de la data rămânerii definitive a încheierii”, se arată în minuta sentinței.

Femeia nu are voie să plece din țară sau să se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acestuia şi „să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale”.
Sentința nu este definitivă.

Vizualizări: 8,014

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: