Șicanări în trafic și bătăi cu bâte în Târgu Jiu. Reţineri!

Patru tineri gorjeni au fost reținuți pentru 24 de ore ca urmare a unui conflict care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri pe bulevardul Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, județul Gorj.

Un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în care se mai aflau doi tineri de 20 și 28 de ani, a pătruns pe contrasens acroșând un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Câlnic, în care se mai aflau doi tineri de 16 și 24 ani, după care între ocupanții celor două autoturisme a avut loc un conflict.

În conflict șoferul de 20 de ani a fost agresat fizic de celălalt șofer, care i-a produs mai multe leziuni, după care, împreună cu ceilalți tineri din autoturism, au distrus geamurile autoturismului victimei cu un obiect contondent. Ulterior, polițiștii au stabilit că la conflict a mai participat și un tânăr de 24 de ani, din comuna Runcu.

În baza probatoriului administrat în dosar, față de 3 tineri de 20, 26 și 28 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, respectiv un tânăr de 24 de ani din comuna Runcu, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe și distrugere, anunță IPJ Gorj. (A.A.)

Galerie foto


Vizualizări: 13,648

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: