Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.
Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.
Localitatea Săcelu a rămas fără apă la sfârşitul săptămânii trecute, după ce muncitorii care asfaltează drumul din comună au fisurat conducta. Subprefectul Marcel Romanescu s-a deplasat acolo şi a convocat reprezentanţii Inspecţiei în Construcţii şi ai firmei care execută lucrările pentru a remedia defecţiunea în cel mai scurt timp. Conform acestuia, muncitorii au oprit alimentarea cu apă a întregii localităţi, după ce conducta s-a fisurat, iar apa din ea a format un jet de 5 metri. Romanescu spune că a convocat pentru această dimineaţă şi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj la o şedinţă pentru a discuta situaţia de la Săcelu. Subprefectul afirmă că acolo este un caz de urgenţă întrucât mii de oameni, aflaţi inclusiv în staţiune, nu mai primesc apă, iar temperaturile din cursul zilei trec şi de 30 de grade Celsius. Pentru a rezolva problema respectivă, subprefectul şi-a modificat tot programul zilei de duminică, el renunţând să mai participe inclusiv la masa festivă organizată la Glogova de administraţia Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, cu ocazia Zilei Minerului. Problema respectivă a fost remediată ieri după-amiază temporar, subprefectul spunând că o soluţie definitivă va fi căutată zilele acestea. "S-a improvizat o legătură în zona în care conducta a fost spartă şi, momentan, s-a reluat alimentarea cu apă a întregii localităţi. Soluţia nu e una de durată, dar până când se va găsi o rezolvare definitivă a problemei, sunt bucuros că am putut relua alimentarea cu apă inclusiv la nivel de staţiune. Voi urmări subiectul şi de acum încolo şi vă asigur că lucrurile nu vor rămâne în starea de provizorat de acum. Cei care au stricat conducta, respectiv muncitorii de la drumuri, trebuie să şi repare. Ei au mai făcut mici reparaţii şi anterior, dar, acum, pentru că nu mai erau consumatori mulţi care să preia din debitul şi din presiunea din reţea, conducta a cedat şi aşa s-a produs avaria. Am convingerea că lucrurile vor reveni însă la normal într-un timp scurt", spune subprefectul.