Roman, Matulevicius şi primul succes al pandurilor pe teren propriu

Pandurii a obţinut o victorie clară în meciul de pe teren propriu cu Oţelul Galaţi, scor final 4-0, în prezenţa a mii de suporteri pe stadion. Mihai Roman şi Deivydas Matulevicius au înscris patru goluri în poarta lui Hotoboc. Pandurii a reuşit al doilea succes din acest sezon şi primul de pe teren propriu.

Pandurii Târgu Jiu a înscris patru goluri în poarta echipei Oţelul după un meci dominat de jucătorii lui Petre Grigoraş. Echipa antrenată de Tibor Selymeş ocupă locul 17 în clasament.

Roman şi Matulevicius au fost oamenii meciului. În minutul 58 Roman a dat primul gol  printr-o lovitură de cap plasată, după o centrare venită de la Momcilovic. Acesta a fost al treilea gol pentru atacantul gorjenilor în acest sezon al Ligii 1. După un minut Matulevicius a înscris al doilea gol al partidei. A fost un corner pentru gazde, Roman a trimis cu capul până la Matulevicius, care a majorat avantajul gorjenilor, la doar un minut după deschiderea scorului.

În minutul 62 Roman a înscris un alt gol. A fost o nouă fază fixă pentru gazde, apărarea oaspeților a fost surprinsă, iar vârful Roman a punctat iar pentru echipa lui Grigoraș, printr-o lovitură de cap. Portarul Hotoboc a mai primit un gol de la Matulevicius, care a pătruns un careu în minutul 82 aducând scorul de 4-0 pentru echipa sa.

Portarul Oţelului în vârstă de 35 de ani nu a putut face nimic pentru echipa lui. Hotoboc a evoluat ultima oară la FC Universitatea Craiova, în eşalonul secund, iar în cariera sa a trecut inclusiv pe la Steaua, pentru care a evoluat între 1999 şi 2000. Pandurii au dominat meciul, în timp ce Oţelul s-a limitat doar la faza defensivă şi a încercat să stopeze acţiunile ofensive ale gazdelor.

Pandurii: Stanca - Pleaşcă, Erico, Elton, Momcilovic - Răduţ, Anton, Nistor - Shalaj, Roman, Nicoară

Antrenor: Petre Grigoraș

Oţelul: Hotoboc - Mişelăricu, Miron, Sipovici, Popescu - Cojoc, Helder - Grădinaru, Avdic, Popa - Jula

Antrenor: Tibor Selymeș

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: