De ce bătălia pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale este aşa de importantă în condiţiile în care, se ştie, preşedintele în România este un fel de regina Angliei, în sensul că rolul lui constituţional este limitat la cel de mediator, de reprezentant al statului în vizite protocolare etc. Dacă ar fi să dăm crezare documentelor oficiale, primul ministru este cel care ţine steagul sus, pentru că la Guvern se fac şi se desfac toate. Această instituţie poate să iniţieze legi, poate ocoli parlamentul prin hotărâri şi ordonanţe cu putere de lege, poate face multe din ce şi-ar dori să zicem un grup de interese care l-ar putea transforma într-o marionetă, aşa cum de altfel în anumite perioade s-a şi întâmplat. De ce să te baţi pentru un post, chiar dacă este cel mai înalt într-un stat, în condiţiile în care sunt altele mult mai eficiente din punctul de vedere al celor care aşteaptă recunoştinţă după ce au pompat bani cu nemiluita în campania de alegeri?

Poate pentru că Băsescu este primul preşedinte care ne-a arătat că şi dintr-un post decorativ poţi fi foarte activ? Şi pentru asta şi pentru multe altele care ar schimba faţa României pentru cel puţin 5 ani. Calculul PSD este simplu şi porneşte de la nevoia de putere totală care i-a lipsit în ultimii 5 ani, când a stat la cheremul altora. Schimbarea preşedintelui cu, să zicem Geoană, le-ar servi intereselor clicilor din partidul său, care într-o formă sau alta în ultimii 20 de ani şi-au făcut interesele economice, mare parte pe spinarea statului reprezentat de preşedinte.

Un Geoană la Cotroceni ar însemna un PSD singur la guvernare. Ar avea un premier care le-ar da legile care le trebuie, pe care le-ar putea trece prin parlament fără probleme, conferindu-le aura de legalitate după care ar trebui să fim conduşi. Sponsorii care au chibiţat pe margine s-ar putea înfige din nou în ce a mai rămas din caşcaval, iar noi vom fi nevoiţi să înghiţim gogoaşa cu criza care se manifestă din ce în ce mai tare.

Un Geoană tare ca fularul ar fi numai bun pentru băieţii deştepţi, pentru că dacă îl vor lăsa să-şi facă jocul de glezne pe la cancelariile mari ale lumii vor scăpa definitiv de el inducându-i ideea că e genial, că e mai dur decât premierul rus, mai cerebral decât cancelarul german, mai şarmant decât preşedintele francez şi mai negru decât cel american.

Dinspre PD-L bătălia nu pare aşa dură. Mai degrabă partidul dă senzaţia că s-a transformat într-un sac de box care încasează lovituri însoţite cel mai adesea şi de scuipături. Democrat liberalii par că se conduc după perceptul bunului creştin care după ce a fost pălmuit întoarce şi celălalt obraz. Problema lor este că în ultimul timp sunt mai tot timpul cu obrajii roşii de câte palme au încasat. Este aproape incredibilă atitudinea conform căreia par dispuşi să îndure orice fel de umilinţe şi nu sunt dispuşi să se lupte pentru prima poziţie în stat. Năuciţi după fiecare lovitură se adună destul de greu, iar resemnarea pare sentimentul care-i domină. Politica adoptată este păguboasă pentru că ei cred că electoratul o să-şi dea seama şi singur că PSD este avid de putere şi de avere, iar Geoană va deveni până la alegeri o marcă prăfuită care nu va suscita interesul nici măcar al babelor.

În realitate, până când electoratul va deveni atât de deştept încât să voteze programe va vota şi acum ca şi altădată tot pentru cei care oferă găleţi de plastic, zahăr, ulei şi făină. Deocamdată războiul mediatic este în toi, iar media nu este de partea lui Băsescu. Alternativa la acest război ar putea fi întâlnirile de la om la om ale democrat-liberalilor cu electoratul, lucru pe care gulerele albe din acest partid nu par dispuse să-l facă decât sporadic. Ofi trist, dar e cumplit de adevărat!