Protest împotriva bătăii de joc! Salariații de la SE Turceni, în grevă japoneză!
Mai mulți salariați de la Sucursala Electrocentrale Turceni intră de astăzi în grevă japoneză. Este vorba despre juriști, economiști și ingineri, pentru care în urmă cu câteva luni conducerea CE Oltenia a inventat o nouă încadrare: personal în curs de plasare. Ei sunt chemați la serviciu, dar sunt băgați într-un birou de unde ies la sfârșitul programului și stau opt ore pe zi fără să facă nimic. Conducerea CEO a luat măsura reorganizării TESA pentru a reduce costurile, dar în cazul a câteva sute de oameni a reușit doar să-i umilească și să-i izoleze de ceilalți, dar îi plătește în continuare. Deci, din reorganizarea TESA Laurențiu Ciurel nu a economisit bani, ci doar și-a bătut joc de oameni.
Constantin Nănuț este unul dintre economiștii care de câteva luni cere de lucru și nu primește. El a declarat că acum o lună și ceva i s-a desfăcut contractul individual de muncă pentru că a refuzat să semneze actul adițional prin care era transferat pe un post de muncitor în producție. El a cerut să i se prezinte criteriile pentru care este retrogradat din funcție după ani de zile vechime. Nănuț spune că a fost în preaviz, iar când s-a întors să încheie socotelile cu firma nu a primit decizia de încetare. Practic, compania nu a dus până la capăt concedierea, astfel că a revenit în biroul celor în curs de plasare. Nănuț spune că aceasta este o formă de intimidare. Oamenii s-au săturat de presiunile la care sunt supuși și vor să atragă atenția opiniei publice asupra problemei lor. “De câteva luni stăm într-un birou și nu știm ce se întâmplă cu noi. Ni s-au luat sarcinile de serviciu. Nu facem nimic. Nu se poate așa ceva. Vrem să se clarifice pe ce post este fiecare și care sunt criteriile care au stat la baza acestor decizii. Am hotărât ca de luni, 20 octombrie, de la 7.30 intrăm în grevă japoneză. Nu se mai poate”, a explicat omul.
Scrisoare pentru Ponta
Ei au înștiințat conducerea Termocentralei Turceni că au decis să protesteze. În adresa trimisă conducerii ei vorbesc despre încălcarea prevederilor CCM și a Codului Muncii, nerespectarea Codului Ocupațiilor din România, încălcarea Constituției, directivelor europene privind dreptul la muncă, egalitatea de șansă și echitate socială și cer să fie publice criteriile care stau la baza selecției personalului unității și promovării pe posturi și funcții.
În plus, oamenii au făcut o Scrisoare deschisă pe care i-o adresează premierului Victor Ponta, prin intermediul mass-media. Ei spun că nu mai suportă stresul de la serviciu, umilința și mai ales izolarea de ceilalți colegi. “Salariații din CEO nu doresc altceva decât respectarea dreptului la muncă și a drepturilor fundamentale, instituite de legislația internă și europeană și de Contractul Colectiv de Muncă în vigoare. Atitudinea si măsurile abuzive ale conducerii CEO au provocat tensiuni in rândul salariaţilor, care pot culmina cu forme extreme de protest (greva a foamei si greve spontane), având in vedere ca nici perspectiva plângerilor penale si nici cea a sancționării pe cale judiciară nu sunt în măsură să stopeze aceste abuzuri”, se arată în scrisoarea deschisă.