Primarul interimar de la Padeş vrea să-şi pună viceprimar
Mihai Argintaru, viceprimarul la Padeş care preluat atribuţiile lui Mihai Troacă (arestat), vrea să-şi desemneze viceprimar. Argintaru fost numit primar interimar până la eliberarea lui Troacă, însă lipsurile cu care se confruntă primăria îl fac să se gândească să-şi ia un ajutor. Argintaru spune că sunt probleme financiare şi că se fac eforturi pentru a se putea plăti salariile angajaţilor. Acesta a cerut subalternilor să-i întocmească o situaţie cu datoriile primăriei.
Rep.: Sunt probleme financiare la Primăria Padeş?
M.A.: Da, avem probleme destul de mari. Am cerut să mi se facă o situaţie cu toate datoriile primăriei. În momentul de faţă, se lucrează la această situaţie. Aştept ca cel târziu joi să mi se pună la dispoziţie aceste date. Sper cu eforturi mari să le putem plăti salariile angajaţilor şi unele cheltuieli în care suntem angrenaţi, dar vreau să verific şi legalitatea lucrărilor efectuate. O să plătim toate utilităţile. Vrem să vedem dacă putem plăti datoriile restante. Vreau să văd dacă sunt efectuate lucrări pentru facturile emise, dacă s-au recepţionat lucrări pentru facturile care sunt în contabilitate. În situaţia în care s-au făcut recepţii şi sunt lucrări efectuate, cu siguranţă vom încerca să ne onorăm datoriile faţă de beneficiari. În situaţia în care nu s-au făcut sau constatăm vreo ilegalitate ne vom adresa instituţiilor abilitate.
Rep.: Credeţi că veţi putea face faţă atribuţiilor de primar?
M.A.: Mă tot gândesc foarte serios să aleg un viceprimar care să mă ajute, să-mi uşureze şi mie munca astfel încât să fac faţă cu brio problemelor cu care ne confruntăm. Nu ştiu exact dacă în următoarea şedinţă voi pune pe ordinea de zi alegerea unui viceprimar, dar mă gândesc serios să-mi pun un viceprimar în viitorul apropiat.
Rep.: V-aţi gândit deja la o persoană din Consiliul Local care ar putea ocupa funcţia de viceprimar?
M.A.: Sunt persoane competente şi la PSD, şi la PDL, şi la PRM, dar nu vreau să nominalizez acum pe cineva. Dacă problemele se înmulţesc şi nu pot face faţă mă gândesc, luna viitoare, să-mi iau un viceprimar. Nu m-ar deranja dacă viceprimarul ar fi de la PDL sau de la alt partid. Sper doar ca viceprimarul meu să fie competent şi să pună umărul la redresarea acestei comune.