Potenţial candidat la Crasna, declarat incompatibil
Un consilier local din comuna Crasna a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate, pentru că în timpul mandatului firma soţiei ar fi furnizat materiale de construcţii către două unităţi de învăţământ de pe raza localităţii. Interesant este faptul că alesul local îşi doreşte să candideze la primăria Crasna din partea UNPR.
Cristian Georgescu, consilier local UNPR, spune că va contesta în instanţă decizia Agenţiei Naţionale de Integritate prin care este acuzat de incompatibilitate. Potrivit ANI, firma Flavisdada SRL, ce aparţine soţiei consilierului local Cristian Georgescu, ar fi furnizat primăriei comunei Crasna şi Școlii Gimnaziale Cărpiniș produse în valoare de 10.513,19 lei. Consilierul local recunoaşte că firma care a furnizat materiale de construcţii către cele două instituţii publice este a soţiei, dar spune că fapta este prea nesemnificativă ca să fie acuzat de incompatibilitate. ”Voi contesta decizia Agenţiei Naţionale de Integritate. Eu am candidat în anul 2012 la primăria Crasna din partea PP-DD şi cel mai probabil voi fi candidatul UNPR anul acesta. Mi se pare nejustificată această incompatibilitate, într-adevăr firma este a soţiei mele, dar nu văd de ce nu aş mai putea candida. A fost o nimica toată, nişte lucruri de nimic, este o poveste mai lungă şi mai complicată. Oricum, o să contest această decizie”, a spus Cristian Georgescu, consilier local UNPR.
Lucrurile sunt într-adevăr mai complicate, câtă vreme tranzacţia s-a făcut între soţia consilierului şi cumnatul acestuia, care la vremea aceea era directorul şcolii. Primarul localităţii, Aurel Vamvu, spune că a încercat să-l avertizeze pe consilier că ar putea intra într-o încurcătură, însă fără rost. ”Este o situaţie delicată, dintr-o greşeală de-a lui, când era un cumnat de-al lui director de şcoală a făcut nişte lucrări mărunte, a dat nişte materiale la lucrări, el fiind consilier şi şcoala este în subordinea Consiliului Local. Eu le-am tot spus în şedinţe că nu au voie până la rude de gradul IV, dar nu m-au ascultat. Cristian Georgescu este consilier din partea UNPR acum, înainte a fost la PP-DD”, a spus Aurel Vamvu, primarul din Crasna.