Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la redactia@pandurul.ro până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

Ponta, premierul lui Băsescu!

Deşi s-a jurat că Ponta n-o să fie niciodată premier pe mandatul lui, iar celălalt s-a jurat că n-o să accepte să fie premier decât în urma alegerilor la termen sau anticipate, iată că viaţa a râs de amândoi şi de noi toţi şi i-a adus în acelaşi loc, adică la cârma României.  Desigur că vorbeam de preşedintele Băsescu şi de Victor Ponta, cel desemnat să alcătuaiască un nou Guvern după căderea Guvernului Ungureanu. Aşa cum s-au desfăşurat lucrurile la desemnarea premierului am văzut că până şi pe Băsescu l-a bufnit râsul când i-a urat suces lui Ponta, cel care de trei ani de zile nu mai conteneşte nici să-i ceară demisia, nici să-l ameninţe cu demiterea, şi, pe deasupra mai este şi autorul sloganului ”Jos Băsescu” . Vorba bunicului meu, râde unul de altul şi Dracu de noi toţi! Ponta ar trebui să facă chef pentru că aproape că are ce şi-a dorit, Guvernul, chiar dacă pentru asta va trebui să-l vadă destul de des pe preşedintele Băsescu.  Dacă situaţia n-ar fi gravă m-ar bufni şi pe mine râsul. PSD-ul am văzut că deja se bucură şi a trecut la moşmonit ministere. Cel mai interesant joc pe care vor să-l facă este cel legat de Ministerul Industriilor, unde în perioada imediat următoare vor trebui făcute ultimele privatizări. Este drept că şi unele dintre cele mai grase, ca de pildă privatizările  din  sistemul energetic. Deja sunt zvonuri că energia şi resursele minerale vor fi scoase din minister şi-i vor fi încredinţare lui Marian Iancu, ce va trebui să facă ce a zis tot timpul în ultimii trei ani, să stopeze formarea complexelor energetice şi să alunge eventualii investitori care s-ar arăta interesaţi de cumpărarea de acţiuni la complexurile, despre care cred că nu se vor mai face. Ce va rămâne din ministerul industriilor va fi dat lui Tăriceanu, şi mi se pare corect pentru că ăsta, când a mai fost ministru şi prim ministru, a vândut şi ce nu aveam, platoul Mării Negre câştigat la Haga. Dacă până la urmă Marian Iancu va lua energia şi resursele minerale nu vă temeţi că tot vor fi vândute, dar altfel şi altcuiva decât se presupunea că se va face până acum. Dar oricâte Guverne ar face Ponta, personajul politic desprte care nu se ştie decât că are a doua nevastă şi al doilea socru, va trebui să treacă cu el prin Parlament unde s-ar putea să i se întâmple şi lui ca la moţiunea de cenzură, dar invers. Asta doar aşa pentru spectacol că dacă este să vorbim serios cred că Guvernul Ponta va trece doar pentru a pune în aplicare promisiunile făcute până în momentul votului de vineri; salarii refăcute la nvelul anului 2010, pensii integrale şi crearea unui milion de locuri de muncă, adică vreo 100.000 de locuri de muncă pe primele 6 luni câte mai sunt până la alegerile din toamnă...

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: