Parlamentarii Gorjului – făcuţi "milogi" de Fugaru de la PRM
Liderul PRM Gorj, Ion Fugaru, susţine că parlamentarii judeţului sunt "nişte milogi", care au milogit voturi în campania electorală şi care, ulterior, au uitat de promisiunile făcute. Vorbele au fost spuse de reprezentantul unui partid care toamna trecută nu a intrat în Parlament şi care acum e nevoit să găsească diferite modalităţi de a se menţine în atenţia opiniei publice, scorul de la europarlamentare dându-i apă la moară peremistului şef.
Vorbele rostite de Ion Fugaru nu au fost spuse oriunde, la colţ de stradă, ci într-o conferinţă de presă, în care acesta a susţinut că actualii parlamentari le-au întors spatele celor cărora le-au cerut voturile în toamna anului trecut, uitând că peste trei ani vor fi din nou alegeri. Cu câteva minute înainte, mai marele PRM Gorj vorbea despre cât de agresivă şi murdară va fi campania electorală din toamnă, campanie pe care toţi politicienii o văd ca pe cea mai dură din perioada postrevoluţionară, cu atacuri şi jigniri fără precedent din simplul fapt că cine pierde Cotroceniul cam pierde şi pârghiile de putere pentru viitorii ani. În acest context, Fugaru nu a ezitat să transmită un "semnal" către adversarii politici, cum că ar fi pregătit pentru durităţile electorale ale toamnei.
"Parlamentarii gorjeni milogeau voturile acum un an, iar de atunci nu au făcut nimic, poate cu o mică excepţie, a lui Surupăceanu, care a depus câteva proiecte. Vorbesc mai ales de cei din colegiul meu pentru că pe ei îi ştiu mai bine. Să-şi aducă aminte că au venit cu bani, pixuri, brichete şi promiteau că vor întoarce lumea cu fundul în sus. Domnul senator Greblă s-a milogit în campanie de toţi patronii de societăţi comerciale ca să primească ajutor şi acum le-a întors spatele. N-am văzut nicio invitaţie de la ei ca să îşi spună şi primarii păsurile. Să nu uite că mai sunt trei ani şi tot uninominal va fi şi atunci", spune mai marele PRM Gorj. Acesta nu a ezitat să spună şi în ce anume constau "activităţile" parlamentarilor gorjeni, aşa cum le vede acesta, cel puţin pentru cei din colegiul Târgu Cărbuneşti.
"Se mai întâlnesc şi ei cu câţiva primari, dar doar de la primăriile din zonele în care sunt pensiuni că acolo fac ei chiolhanurile. În rest, le-au întors spatele celor pe care i-au votat. Restul localităţilor sunt nevizitate de ei, doar îşi bat joc de banii publici pe care îi ia din impozite. Mi-e ruşine cu ei, dar n-am ce face. Nu am văzut nicio iniţiativă la ei, dar, în schimb, vedeţi cât cheltuiesc ei cu maşinile, cu totul. Până acum n-a ieşit unul pe sticlă să spună ce a făcut pentru judeţ, stau doar în Parlament să îşi facă jocurile şi plinul pentru ei", spune Fugaru, deşi, evident, prin judeţ sunt primari care au primit sprijin de la parlamentarii din colegiile lor pentru anumite finanţări.
Greblă zice că nu e aşa
Senatorul Toni Greblă, nominalizat de Ion Fugaru la capitolul "parlamentari milogi", respinge afirmaţiile acestuia şi spune că el nu a discutat niciodată cu acesta despre vreun sprijin politic al său în campania electorală. Greblă mai declară că nu are de dat socoteală nimănui pentru alegerea sa ca parlamentar şi spune că Fugaru e un iresponsabil dacă face astfel de afirmaţii. Senatorul şi-a câştigat colegiul toamna trecută în faţa actualului subprefect Liviu Andrei, în disputa dintre cei doi PRM necontând practic. Greblă nu a avut parte de un atac precum cel de acum nici măcar în campania electorală, el spunând că, dacă Fugaru are nevoie de vreun ajutor, îl poate susţine pentru materializarea vreunui proiect.
"Eu cu Fugaru cred că nici nu am discutat vreodată. El seamănă cu cine se adună, pe mine nu m-a solicitat în nicio problemă, nu mi-a dat un telefon pentru a-mi cere sprijinul şi vă asigur că l-aş fi ajutat. S-a trezit el acum, un viceprimar iresponsabil, să spună aberaţii din astea. Eu nu i-am cerut sprijinul pentru a fi ales pentru că nu mă sprijin pe oameni ca el. Campania mea a fost una decentă şi în limita posibilităţilor pe care le-am avut şi nu vă asigur că n-am a da socoteală nimănui", spune Greblă.
Senatorul are şi o explicaţie pentru scorul său electoral din Târgu Cărbuneşti şi pentru atacul de acum, spunând că a lucrat ani de zile în zonă şi că e normal ca oamenii să îl cunoască. "Eu am lucrat 12 ani la Târgu Cărbuneşti, mă ştiu oamenii şi de aia nu am cerut sprijin nici la Fugaru şi nici la alţii ca el. Pe mine mă susţine activitatea mea, iar viceprimarul dacă vrea sprijin din partea mea, vă asigur că i-l voi acorda", spune parlamentarul social-democrat.
Cuvinte dure şi la adresa primarului din Săcelu
Ion Fugaru a fost ieri în formă şi când a venit vremea să vorbească despre Ion Voica, el catalogându-l ca "nebun" pe primarul din Săcelu, pe motiv că edilul a sistat alimentarea cu apă a staţiunii, continuând astfel seria declaraţiilor belicoase făcute ieri, edilul fiind oricum în conflict cu mulţi alţi politicieni, mai ales cu cei din localitatea pe care o conduce. Voica se ceartă de luni bune cu diferite persoane din Săcelu, cele mai celebre dispute ale sale fiind cu administratorul staţiunii, Nicolae Rotaru, şi cu singurul consilier local al PRM, Florin Jurebie, care este şi proprietar al terenurilor pe care se află staţiunea şi sala de sport din comună.
"Consilierul nostru şi-a retras plângerea pe care o avea depusă împotriva primarului, dar acum, după două săptămâni, văd că iar a început războiul şi Voica a început să taie apa. Nu e întreg la minte, la Săcelu sunt oameni bolnavi veniţi din toată ţara, iar el se duce şi taie apa. Păi oamenii ăia ce pot să creadă, decât că e un nebun, că oamenii nu ştiu că are el ambiţii cu un consilier al PRM sau cu Rotaru. Consilierul nostru e proprietarul terenurilor, iar ăia de la Compania Naţională de Investiţii sunt nişte dobitoci. Cum să dai aprobare să facă sala de sport pe terenul lui, deşi se puteau găsi soluţii şi acum, Dacă nu era cearta, consilierul nostru poate cerea o chirie modică, putea dona terenul, deşi şi vilele din staţiune sunt acum pe terenul lui", spunea ieri Fugaru, iar vorbele rostite de acesta sunt doar primele dintr-un lung şir din cele ce vor urma în săptămânile rămase până la începerea efectivă a campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale.
Distribuie
Trimite pe WhatsApp