O să-mi încep parabola spunându-vă că am observat cum fiecare om important are un protejat. Un discipol pe care îl împinge în faţă sau pur şi simplu un prieten bun pe care vrea să-l ajute. Din păcate, mai niciodată ajutarea unui om care nu merită ajutat nu face bine la imagine. Nici la a maestrului, nici la cea a învăţăcelului. Şi, dintre toate domeniile, în politică e cel mai deranjant. Băsescu o are pe Udrea, Năstase îl are pe Ponta, Patriciu îl are pe Crin, Voiculescu se are pe el însuşi, ajutat de armata de lingăi. Ataşamentul care se dezvoltă în acest tip de relaţii nu e de bun augur.

E genul de relaţie pe care o descrie Jim Jarmusch într-una din povestioarele filmului Night on Earth. Filmul este compus din cinci istorioare, toate petrecute în taxiuri, fiecare într-un mare oraş (New York, Los Angeles, Roma, Paris şi Helsinki). Filmul nu îşi propune să aibă vreo morală. Sunt pur şi simplu poveşti din taxi ale cărui personaje sunt, fără excepţie, şoferul şi pasagerul.

Povestea din Roma (în care taximetristul e jucat de Roberto Benigni) este de departe cea mai bună. Benigni ia cu taxiul un popă şi, pe drum, îl convinge să i se spovedească în taxi. Începe cu perioada în care era proaspăt intrat în adolescenţă şi, deşi corpul îi era de copil, pornirile erau (mă-nţelegi, părinte?) de bărbat. Şi povesteşte cum el şi prietenii lui făceau sex cu dovleci, pentru că dovlecii erau în interior atât de calzi şi de umezi şi de rotunzi. Apoi îi mărturiseşte că, atunci cînd a mai crescut, s-a maturizat şi a înţeles că sexul trebuie făcut cu cineva. Cu cineva cu suflet. Cu cineva care să te privească în ochi şi să te înţeleagă. Aşa că şi-a găsit o oaie. Nu era o oaie ca toate celelalte, zice. Avea o voce frumoasă (un beeee melodios, nu un beeee gros şi lipsit de nuanţe ca al celorlalte), lînă moale, doi ochi calzi şi un mers senzual. Nu ştia nici el cum, dar mereu sfârşea călare pe ea. Cînd relația avansase, începuse să se ruşineze, pentru că oaia apărea mereu când el era cu prietenii și era nevoit să se prefacă a n-o cunoaşte şi ea suferea. Într-un final, taică-său (al lui, nu al oii) i-a prins făcînd sex și a decis să dea oaia la măcelărie. Şi nu oricui, ci unui măcelar pe nume Guido Rusticoni, un om gras, vulgar, păros şi mereu transpirat. Traumatizat de faptul că o pierduse pe Lola (așa o chema pe oaie), Benigni îi mărturiseşte preotului că nu mai pune carne în gură de atunci. De altfel, spune, nu mai mănâncă nici legume, din cauza dovleacului. Nu mai mânca mai nimic și slăbise îngrozitor.

Night on Earth nu are morală, dar poveştile noastre au. Niciodată oile şi dovlecii nu ajung bine.