O piatră uriașă le-a spart parbrizul în mers
O piatră de mari dimensiuni a spart parbrizul unei mașini care se deplasa miercuri, 1 mai, pe Defileul Jiului. O femeie de 29 de ani din comuna gorjeană Baia de Fier, pasageră în mașina condusă de soțul ei, a fost rănită la mână.
Se putea întâmpla o tragedie, piatra căzută de pe versant fiind mai mare de 20 de centimetri. Versantul este protejat cu plasă de sârmă, dar piatra a căzut de pe o zonă mai înaltă, de deasupra zonei protejate cu piatră.
O ambulanță a fost solicitată la fața locului și a transportat-o pe tânără la spital, pentru investigații și îngrijiri medicale.
În zonă nu au fost semnalate și alte căderi de piatră de pe versanți. (A.A.)